Comisia Nicolicea, în acţiune: Detenţia de weekend şi la domiciliu, aprobată

Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, prezidată de social-democratul Eugen Nicolicea, a dat undă verde proiectului de lege privind detenţia de weekend şi la domiciliu, iniţiat de PNL dar "măcelărit" de coaliţia PSD-ALDE-UDMR.
Eugen Nicolicea
Eugen Nicolicea (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
23.04.2018

Majoritatea PSD-ALDE din Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a dat undă verde proiectului de lege privind măsuri alternative de executare a pedepselor, precum detenţia la domiciliu şi de weekend pentru condamnările de maxim 5 ani. Cei care au comis infracţiuni cu violenţă, recidiviştii, precum şi cei care au fost condamnaţi pentru luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă nu pot beneficia de aceste măsuri, relatează hotnews.ro.

Cei doi deputaţi UDMR din Comisia Juridică s-au abţinut de la votul final pe raport, deşi au votat o parte dintre amendamente alături de PSD-ALDE.

De cealaltă parte, PNL şi USR au criticat proiectul, care va intra la vot final vineri.

"O idee bună, generoasă a fost dusă către absurd", a declarat liberalul Gabriel Andronache.

"Trebuie să ne gândim şi la persoanele cinstite din această ţară, infractorii sunt încurajaţi, direct sau indirect, să comită pe viitor fapte. Este inadmisibil", a afirmat la rândul său useristul Stelian Ion, care a adăugat că ia în calcul contestarea proiectului la Curtea Constituţională.

Pentru mai multe detalii pe această temă intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor