Codrin Ştefănescu: Scade Klaus văzând cu ochii. În fiecare zi! Degeaba vrea Partid Unic

Codrin Stefanescu
Codrin Stefanescu (Epoch Times România)

Codrin Ştefănescu, proaspăt revenit în conducerea PSD pe post de secretar general adjunct, îşi continuă atacurile la adresa PNL şi a lui Klaus Iohannis, căruia îi reproşează că fuge de o dezbatere cu prezidenţiabilul PSD Viorica Dăncilă. În acelaşi timp, pesedistul insinuează că şansele preşedintelui de a rămâne la Cotroceni pentru încă un mandat scad „văzând cu ochii”.

„Degeaba vrea Klaus partid unic. PNL-partidul unic şi preş în faţa iubitului conducător. Pentru că staff-ul său de campanie e în totală degringoladă. Vin veşti rele pentru el de peste tot. Gafele lui Orban, Câtzu, Turcan şi gaşca din guvern, fuga de dezbatere, îngheţarea salariului minim, coşul zilnic, concedierile masive, toate arată scădere. Scade Klaus văzând cu ochii. În fiecare zi!”, a punctat liderul PSD pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Codrin Ştefănescu i-a acuzat pe cei din PNL că nu ştiu altceva decât „să înjure, să mintă şi să ameninţe”.

„Ăştia de la penele fug de orice dezbatere publică. Cu toţii! Au fost provocaţi, invitaţi, convocaţi să participe la confruntări televizate şi refuză! Începând cu Klaus şi terminând cu Cîţu. Ştiu doar să înjure, să mintă şi să ameninţe când sunt singuri. Ei cu ei. Ca să ştiţi care e situaţia reală”, a adăugat secretarul general adjunct al PSD.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne