Cocktail geopolitic abraziv. Qatar: bombe, un Prinţ Întunecat, gaz şi nelipsiţii hackeri ruşi

Capitala Qatarului, Doha.
Capitala Qatarului, Doha. (Getty Images)

În acest weekend lumea petrolului a fost cel puţin întoarsă pe dos de iniţiativa membrilor OPEC de a rupe legăturile diplomatice cu Qatarul.

Tensiunile au fost accentuate, la începutul săptămânii, atunci când statele Golfului au impus o blocadă terestră, aeriană şi navală asupra vehiculelor şi navelor care au de a face cu Qatarul, generând temeri privind o eventuală penurie care ar lovi în scurt timp populaţia Qatarului.

Ca şi cum nu ar fi fost suficient, Arabia Saudită, unul dintre iniţiatorii măsurilor punitive, ameninţă acum cu invazia, dând Qatarului un ultimatum de 24 de ore pentru a se conforma cu 10 cerinţe comunicate Kuwaitului, care acţionează în cadrul crizei având rolul de mediator.

Evoluţia poate să pară iscată din senin, însă acest conflict se coace de mai mulţi ani, iar semnele că ceva foarte putred dospeşte sub nisipul Orientului Mijlociu au început să apară încă de prin luna mai.

Mai întâi câteva cuvinte despre actori.

Qatar

Stat mic, condus de o dinastie wahhabistă – dar care nu se află în relaţii tocmai bune cu Casa Saud. Suntem în lumea post-ideologică, aşa că mai important decât afilierea spirituală care ar trebui să lege Qatarul de Arabia Saudită este faptul că Doha împarte cu Teheranul cel mai mare câmp de gaz natural din lume, cu un potenţial de 43 de trilioane de metri cubi.

În ciuda gravitării tradiţionale în sfera Arabiei Saudite, Qatarul a menţinut în mod constant o remarcabilă independenţă faţă de vecina sa – consolidând legături decente cu Iranul şi chiar cu Siria lui Bashar al Assad, cu care Casa Saud este la cuţite.

Qatarul are deseori o orientare semnificativ diferită de cea a Arabiei Saudite în ceea ce priveşte sprijinirea diferitelor conflicte care macină Orientul Mijlociu. A sprijinit miliţii rebele diferite de cele ale Arabiei Saudite atât în Siria cât şi în Libia. A sprijinit Frăţia Musulmană în Egipt, în ciuda opoziţiei Arabiei Saudite faţă de grup – ba chiar făţiş pe Mohammed Morsi, dat jos după o lovitură de stat şi înlocuit cu actualul preşedinte-general al-Sisi (lucru care, evident, atrage mânia Egiptului în actuala criză).

Mai mult, Doha a sponsorizat grupul palestinian Hamas, care în trecut a menţinut legături strânse cu Siria şi Iran, inamicii tradiţionali ai Arabiei Saudite – dar mai ales ai Israelului.

Motivele oficiale ale acestui adevărat război pornit oarecum brusc de saudiţi împotriva micului lor vecin ar fi "sponsorizarea terorismului" şi apropierea prea mare de Teheran.

Ambele sunt praf în ochi: Doha finanţează într-adevăr diverse grupări rebele, implicate în numeroase acte teroriste, dar Arabia Saudită şi chiar Bahrainul fac acelaşi lucru, ba într-o măsură chiar mai mare.

Motivele neoficiale ale rapidei evoluţii din Golf pot fi multe.

Apropierea Qatarului faţă de Iran, în condiţiile în care influenţa tot mai mare a Rusiei în Orientul Mijlociu a schimbat balanţa geopolitică, poate crea oarecari nelinişti în Arabia Saudită.

Cu prilejul realegerii preşedintelui iranian, liderul Qatarului, emirul Hamad Al-Thani a avut îndrăzneala să-l sune pe Rouhani pentru a-l felicita pentru victoria în alegeri.

Al Jazeera, compania media care îşi are baza în Doha şi este finanţată de către familia Al-Thani. Al Jazeera a fost mereu critică faţă de toate dictaturile lumii arabe, mai puţin faţă de cea condusă de Al-Thani – acesta fiind principiul de funcţionare cunoscut al organizaţiei.

Într-o acţiune care arată existenţa unor tensiuni importante în subteran, pe 5 iunie companiei Al Jazeera i s-a retras licenţa în Regatul Saudit pe motivul bizar că ar incita trupele care luptă în Yemen la rebeliune.

Cu toate acestea, nu este clar de ce ar arunca Arabia Saudită Qatarul - un aliat chiar rebel - în braţele Iranului.

Întră în scenă hackerii ruşi, conform CNN

Un eveniment mai important s-a desfăşurat pe 23 mai - surse apropiate de chestiune afirmau că saudiţii ar fi fost mâniaţi de unele afirmaţii făcute de agenţia de ştiri a Qatarului în legătură cu recentele tensiuni dintre Arabia Saudită şi Iran, şi că emirul Qatarului ar fi numit Hamas şi Hezbollah “organizaţii de rezistenţă”. Supărarea, se spune, ar fi mare pentru saudiţi. Sau poate pentru israelieni?

Subiectul este interesant: agenţia de ştiri a Qatarului afirmă că nu ar fi fost aşa şi că afirmaţiile producătoare de leziuni ar fi fost inserate pe situl agenţiei de ştiri. Mulţi analişti s-au grăbit să pună atacul cibernetic pe seama saudiţilor, sau chiar a ruşilor.

În special presa transatlantică (CNN) s-a grăbit să preia versiunea cu Rusia, ca pe o continuare firească a intoxicării privind presupusa interferenţă a hackerilor ruşi în campania prezidenţială americană.

Ştirea publicată de CNN (cu dovezi subţiri, dacă nu inexistente, chiar dacă ar fi adevărat, te-ai fi aşteptat ca hackerii să nu lase urme care să poată fi demontate într-un timp atât de scurt).

Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a afirmat flegmatic “este o minciună, o altă minciună nenorocită”, în timp ce Serghei Lavrov a ţinut să sublinieze că este o “altă afirmaţie care de-credibilizează reputaţia [CNN, n.r.] ca media independentă şi obiectivă.

Cui foloseşte noua criză

Dacă impulsivul prinţ al Regatului Saudit, care pe 30 mai efectua o vizită la Moscova, ar putea porni un adevărat război doar pentru nişte afirmaţii vagi şi oricum retrase, care pot fi tolerate dată fiind poziţia neconfortabilă a Qatarului aflat între Teheran şi Riad este o întrebare legitimă.

O altă întrebare este dacă Rusia nu face acum decât să capitalizeze pe reputaţia zdrenţuită a CNN după o campanie electorală în care canalul american a luat fără ruşine partea clanului Clinton, pe de o parte, şi să folosească hackerii pe de altă parte.

Rusia ar avea într-adevăr mult de câştigat din vrajba creată în Golf.

Economia Rusiei se zbate după o serie de ani în care preţul petrolului este scăzut intenţionat cu ajutorul unor manevre financiare, economice şi geopolitice – le putem numi “coincidenţe” dacă n-ar fi prea improbabile.

O eventuală furtună în Golf ar arunca în aer, măcar temporar, lanţurile de aprovizionare cu ţiţei. Deşi Qatarul este un producător minor de ţiţei în zonă, eventualele tensiuni pot provoca întârzieri şi ceva haos pe lanţul de producţie şi transport, care pot ridica preţul barilului.

Mai important, probabil - această furtună stânjeneşte mult eforturile administraţiei Trump în zonă. Atât Arabia Saudită cât şi Qatarul sunt aliaţi ai SUA - SUA care tocmai a pierdut, sub administraţiile Obama, urma de influenţă şi credibilitate rămase după mandatele Bush.

Un eventual conflict ar stânjeni considerabil operaţiunile americane în Orientul Mijlociu, mai ales în ceea ce priveşte Iranul.

Căci până la urmă, când vorbeşti despre alianţa dintre Arabia Saudită şi SUA, vorbeşti de fapt despre Iran, iar când vorbeşti despre Iran, vorbeşti despre Israel.

Intră în scenă un Prinţ Întunecat şi îndepărtat

Poate nu întâmplător, toate acestea survin la doar câteva zile după ce CIA s-a decis să-l numească pe funcţia de director al departamentului pentru Iran pe un anume Michael D’Andrea, supranumit Prinţul Întunecat - pentru duritatea sa.

Un fost oficial al CIA, care vorbea – cum altfel? – în condiţii de anonimat – a arătat că numirea lui D’Andrea este un semnal că Trump începe să îşi pună în practică strategia agresivă cu privire la Iran.

D’Andrea este foarte controversat. Musulman convertit, cu ani petrecuţi în teatrul de operaţiuni din Orientul Mijlociu, are identitate care nu a fost făcută publică niciodată de CIA, în ciuda faptului că numele său a apărut într-un material publicat de New York Times cu câţiva ani în urmă.

Surse din CIA susţin că reputaţia de dur a lui D’Andrea este atât de consolidată încât numirea sa în poziţia de director implică faptul că “un război cu Iranul este în mod clar în cărţi”. Ceea ce ne face gândul să zboare la interviul gen Wesley Clark despre SUA care s-ar băga în Libia, Siria şi Iran.

Poate întâmplător, ieri în Teheran au avut loc atentate. Poate tot din aceeaşi coincidenţă uriaşă – căci totul nu este - nu aşa? – nimic altceva decât o mare coincidenţă – toate acestea au loc după turneul lui Donald Trump în Orientul Mijlociu – unde Trump a făcut o vizită la unicul său aliat în aceste vremuri extrem de tulburi – Israelul lui Bibi Netanyahu, inamicul tradiţional al Iranului.

Aruncăm în tot acest haloimis exploziv o Turcie tot mai scăpată din lesă, resentimentară la culme după un puci eşuat (întâmplător sau poate nu) – care stinge lumina la singura bază (încă?) nucleară din zonă, care a luat rapid partea Qatarului – şi implicit a Iranului, singura putere majoră în braţele căreia a fost aruncată Doha.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe