"Centenarul este despre Basarabia" - Unioniştii pregătesc acţiuni de amploare pentru marcarea Centenarului

Nu se poate vorbi despre Centenarul Marii Uniri fără Basarabia. Aceasta este concluzia la care au ajuns cele 100 de organizaţii civice de pretutindeni, reunite duminică la Parlamentul de la Bucureşti în Alianţa pentru Centenar.
(Acţiunea 2012)

Reprezentanţii a circa 100 de organizaţii civice din România, Republica Moldova şi Diaspora s-au întrunit duminică în Parlamentul României, pentru a constitui Alianţa pentru Centenar, coaliţie având ca scop imediat organizarea şi desfăşurarea de-a lungul anului 2018 a unui şir de evenimente şi acţiuni culturale, comemorative sau cetăţeneşti dedicate Marii Uniri, iar ca scop strategic formularea, promovarea şi realizarea idealului de reîntregire naţională.

"Sărbătoarea Centenarului nu este completă fără Basarabia. Anul 2018 trebuie să fie momentul în care punctăm decisiv necesitatea restabilirii unităţii naţionale prin adoptarea proiectului de ţară al României: unirea cu Republica Moldova. 2018 este despre fapte, este despre Basarabia”, a declarat George Simion, preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, una dintre organizaţiile din cadrul Alianţei pentru Centenar.

În consecinţă, motivate de idealul (re)Unirii, organizaţiile şi-au unit forţele şi pregătesc acţiuni de amploare pentru marcarea Centenarului 2018, altele decât cele planificate de stat. Un marş pe jos din capitala Unirii, Alba Iulia, spre capitala Republicii Moldova, Chişinău, campanii de informare în fiecare sat din stânga Prutului, lobby la Bruxelles şi Washington, şi înfiinţarea unui fond al Unirii sunt câteva dintre evenimentele pe care le vor derula unioniştii în 2018.

Din rândul organizaţiilor parte a Alianţei pentru Centenar fac parte sindicate (printre care şi cel de la metrou, şi de la CFR), asociaţii, fundaţii, federaţii de ONG-uri, comunităţi locale, grupuri informale din România, Republica Moldova şi Diaspora.

La eveniment au luat parte şi academicieni, istorici, europarlamentari şi parlamentari de pe ambele maluri ale Prutului, precum şi primari care vor semna acorduri de înfrăţire.

Pe 27 martie 1918, Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu Ţara, oferind un imbold celorlalte regiuni, reamintesc unioniştii.

Redăm textul Rezoluţiei de Constituire a Alianţei pentru Centenar

Noi, reprezentanţi ai societăţii civile româneşti din Ţară şi din afara graniţelor actuale, reuniţi astăzi, 20 august 2017, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, în conferinţa CENTENARUL UNIRII ŞI BASARABIA,

Animaţi de idealul unităţii naţionale transpus în faptă de înaintaşii noştri în anul de graţie 1918 prin făurirea României întregite;

Ataşaţi principiilor de solidaritate şi unitate românească;

Conştienţi de necesitatea redeşteptării conştiinţei naţionale şi a refacerii unităţii politice a naţiunii române;

Călăuziţi de exemplul tuturor generaţiilor de români care s-au sacrificat pentru afirmarea şi consolidarea naţiunii române;

Înţelegând faptul că Marea Unire reprezintă pentru toţi românii, oriunde s-ar afla, un moment de referinţă şi un reper pentru devenirea naţiunii române;

Determinaţi să ne conjugăm eforturile pentru marcarea cu demnitatea cuvenită a Centenarului Marii Uniri;

Convinşi că împlinirea destinului istoric al Basarabiei se poate realiza doar prin intensificarea şi coagularea eforturilor de apropiere şi reintegrare a ei în spaţiul naţional firesc din care a fost smulsă;

Am decis să ne constituim în ALIANŢA PENTRU CENTENAR, coaliţie având ca scop imediat organizarea şi desfăşurarea de-a lungul anului 2018 a unui şir de evenimente şi acţiuni culturale, comemorative sau cetăţeneşti dedicate Marii Uniri, iar ca scop strategic formularea, promovarea şi realizarea idealului de reîntregire naţională.

De asemenea, organizaţiile reunite în ALIANŢA PENTRU CENTENAR îşi promit sprijin reciproc pentru realizarea proiectelor unioniste proprii sau a celor culturale ori sociale cu impact identitar."