Cele mai frumoase tradiţii româneşti

Cele mai frumoase tradiţii româneşti
Cele mai frumoase tradiţii româneşti (Facebook)

Desprinse din negura vremurilor, făcând parte de secole din viaţa satului, unele dintre tradiţiile populare româneşti trăiesc şi azi, în ciuda asaltului nivelator al civilizaţiei contemporane. Modernizarea se face simţită, ici-colo – de pildă, în portul fetelor care, la sărbători, îmbină straiele populare cu pantofi la modă - dar tradiţia rezistă. Evenimentele mari şi mici ale vieţii, munca şi căsătoria, credinţele religioase, creştine sau precreştine, dau sens acestor obiceiuri populare româneşti, care iată, persistă, ca un mesaj liniştitor de continuitate şi stabilitate şi care încântă străinii cu autenticitatea lor.

Cele mai frumoase tradiţii româneşti. Sărbătoarea Paştelui

Sărbătorirea Paştelui este una din cele mai frumoase tradiţii româneşti. Pentru această sărbătoare se înroşesc ouă, se gătesc, în mod tradiţional, mâncăruri cu miel şi se coc cozonaci.

Încondeierea sau „împistritul” ouălor reprezintă un obicei străvechi în tradiţia românească. Ouăle încondeiate sunt o mărturie a datinilor, credinţelor şi obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură spirituală specific românească.

Motivele ornamentaţiei ouălelor încondeiate sunt numeroase, şi fiecare motiv se prezintă în mai multe variante, care se diferenţiază în funcţie de localitate. Nicăieri însă, mai mult ca în Bucovina, acest obicei nu este ridicat la nivel de artă ca aici. Ca motive folclorice utilizate sunt: spicul, soarele, frunza, etc.

În Muntenia şi Oltenia, motivele ornamentale sunt naturaliste, dar cu mai puţine culori.

În judeţul Olt se remarcă centrul de la Obaga unde această îndeletnicire populară a fost adusă la nivel de artă.

În Transilvania şi Banat se distinge încondeierea printr-o mare varietate de modele şi culori, iar Ţara Bârsei este renumită pentru desenul şi compoziţia ornamentală şi cromatică de o mare fineţe.

Cele mai frumoase tradiţii româneşti. Sărbătorile de iarnă

Sărbătorile de iarnă sunt marcate şi ele de cele mai frumoase tradiţii româneşti. Iarna se ţin obiceiuri şi datini populare, care provin din trecut, dar se urmează cu sfinţenie chiar şi în ziua de azi. La sate, în Ajunul Crăciunului, cete de copii se strâng pentru a-i colinda pe săteni. În satele bucovinene, copiii se maschează în diferite personaje, precum ursul, capra, ursarii sau bunghierii. În Moldova, bărbaţii proaspăt însuraţi merg cu plugul.

Un simbol mult prea cunoscut este bradul de Crăciun. Acesta există în tradiţiile româneşti cu mult înainte de era creştină. Bradul este cel mai important arbore din obiceiurile româneşti. Bradul este prezent la cele mai importante evenimente din viaţa unui om: botezul, căsătoria şi înmormântarea; bradul se consideră că aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, motiv pentru care oamenii îşi împodobesc casa cu crengi de brad.

Un alt obicei cunoscut de toţi este colindatul. Colindatul începe în data de 24 decembrie şi poate să continue timp de 2 sau 3 zile; colindatul se face de obicei în grupuri, de copii, oameni maturi, bătrâni, doar fete, doar băieţi, tineri căsătoriţi etc, în funcţie de zona etnografică.

În ziua de azi, toată lumea abia aşteaptă să împodobească bradul; acest obicei are loc în ajunul Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce pe lângă cadouri şi bradul frumos împodobit cu globuri şi beteală.

În zona Banatului montan, în ajunul Crăciunului focul din casă nu este stins deloc, pentru ca anul ce vine să fie luminos şi spornic. În această zi se împodobeşte bradul cu dulciuri, sub brad se pune un colac, un cârnaţ şi o sticlă de rachie (cunoscătorii ştiu) – daruri pentru Moş Crăciun, iar pentru calul acestuia se pun grăunţe şi fân. Tot în această seară, tinerii se adună pe la case în grupuri de fete şi feciori şi îşi pun măşti: băieţii poară măşti de femei iar fetele poartă măşti de bărbaţi, apoi pleacă prin sat. Se adunau în mai multe case unde începeau să danseze: fetele cu măşti de băiat iau câte o tânără la joc iar băieţii, cu măşti de fete iau câte un fecior; în timpul jocului mascaţii sărută perechea aleasă. Aceşti mascaţi purtau numele de Bloji.

În Maramureş, datinile de Crăciun sunt un amestec de credinţe păgâne cu cele creştine; spre deosebire de alte zone, aici are loc “jocul moşilor” – colindarea gazdelor de către colindători deghizaţi cu măşti; aceştia colindau pentru a ura sănătate şi fericire gazdelor.

Toţi colindătorii, indiferent de vârstă, primesc un colac – ce simbolizează soarele; de asemenea ei primesc mere şi nuci. În ziua de Crăciun nu se spală rufele şi nu se dă nimic de împrumut; animalele din ogradă primesc mâncare din belşug; se spune că dacă animalele se culcă pe partea stângă atunci iarna va fi lungă şi geroasă.

Şi în zona Moldovei, Crăciunul este o sărbătoare importantă; toate activităţile ce au loc în ziua ajunului sunt de fapt un ritual spre protecţia animalelor, a livezilor şi a gospodăriei; femeile curăţă toată casa şi fac colaci, iar bărbaţii au grijă să înapoieze orice lucru luat cu împrumut. Tot în acestă zi, femeile coc un colac în formă de cifra 8, care în primăvară urmează să fie afumat şi pus între coarnele boilor ce arau pământul. În ajun femeile pregătesc masa de Crăciun, care trebuie să conţină vreo 12 feluri de mâncare, multe dintre acestea fiind din carne de porc, sacrificat cu câteva zile mai înainte. Nimeni nu mănâncă până când preotul nu vine să sfinţească bucatele.

Tot în ziua ajunului încep şi colindătorii să meargă pe la casele oamenilor; de dimineaţă colindă copiii cei mai mici, spre după masă şcolarii iar spre seară colindă tinerii.

În Bucovina se crede că toate colindele sunt rostite pentru ca diavolii să dispară iar satul să fie curat în noaptea de Crăciun; de asemenea, se spune că este un mare păcat dacă o gospodărie are uşa închisă în ajunul Crăciunului şi nu poate să-i primească pe colindători.

Un alt obicei care în timp şi-a pierdut semnificaţia este mersul cu steaua; acest obicei avea menirea de a informa oamenii de naşterea lui Hristos; copiii care mergeau cu steaua se deghizau în magi şi vesteau marea minune.

De Anul Nou tinerii merg cu “Pluguşorul” iar flăcăii merg la colindat la fetele nemăritate; dar în acest caz colindele nu mai sunt urări de bine, ci sunt satire ironice şi au menirea de a atrage atenţia asupra unor năravuri ale gazdelor. Tot în această zi, are loc şi “jocul caprei” sau “jocul cerbului” – un ritual bine regizat, cu măşti şi personaje mitice.

Cele mai frumoase tradiţii româneşti. Mărţişorul

Una din cele mai frumoase tradiţii româneşti este sărbătorirea venirii primăverii. Mărţişorul este un simbol străvechi, care marchează venirea timpului călduros pe meleagurile româneşti. În credinţele populare, acest talisman are puteri magice. Bărbaţii oferă mărţişoare femeilor, iar acestea le poartă în piept sau la mână, pe tot parcursul lunii martie.

Mărţişorul a fost conceput ca o amuletă legată cu un şnur împletit din două fire-unul alb (simbolizând divinitatea, sănătatea, puritatea sufletească şi împlinirea) şi unul roşu (ca simbol al dragostei pentru frumuseţile eterne ale vieţii : prietenia, fidelitatea şi onoarea).

În tradiţia populară, cele două culori (alb şi roşu) din care se împleteşte şnurul cu care se leagă mărţişorul-talisman reprezintă şi cele două anotimpuri de bază (iarna şi vara), în timp ce primăvara şi toamna sunt considerate doar anotimpuri de trecere.

Unele legende populare spun că mărţişorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărţişorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui.

Cele mai frumoase tradiţii româneşti. "Babele" de Martie

Un obicei frumos din rânduiala populară tradiţională, alegerea "babelor", aşa cum îl cunoaştem astăzi, cu rol de amuzament, avea o însemnătate aparte în formarea valorilor familiale tradiţionale şi, mai mult, era un "dătător de speranţă" pentru viaţă veşnică.

Credinţa populară spune că "Babele" sunt vrăjitoare care au puterea să influenţeze starea vremii într-o singură zi, căci în aceste zile până şi Baba Dochia, cea care aduce vremea rece, începe să dezbrace cele 9 cojoace pe care le poartă din iarnă.

"Babele" simbolizează o tradiţie românească fascinantă, o legendă invocată în mituri şi istorisiri româneşti, bazată atât pe interpretarea "băbească" a vremii, cât şi pe ritualurile care se petreceau în sânul familiei tradiţionale.

Potrivit tradiţiei populare, între 1 – 9 martie se alege o zi, sau o "babă", care va anticipa starea de spirit, norocul şi predispoziţia fiecăruia, până la "babele" de anul următor. Frumoasă şi însorită, sau dimpotrivă, ploioasă şi Înnorată, această zi este determinantă pentru cei care îşi aleg "Baba" şi se spune că îi va reprezenta tot anul. Aşadar, fie vor avea noroc cu carul, fie vor avea parte de încercări primejdioase. "Se spune că vremea din aceste zile relevă starea lăuntrică şi bunătatea sufletească a fiecărei persoane. Astfel, dacă vremea este frumoasă şi soarele străluceşte, omul este voios şi bun la suflet şi îi va merge bine tot anul următor. În schimb, dacă vremea este întunecată, acela nu va fi un om bun la suflet şi va fi supărăcios tot anul. Pe de altă parte, se spune că dacă ninge sau plouă în acea zi este semn de bogăţie" (Paulina Popoiu, muzeograf şi manager al Muzeulului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti).

Însă, dincolo de acest joc, 1 – 9 martie "Babele", simbolizate de Baba Dochia, nu reprezintă altceva decât ultima luptă care se dă între iarnă şi primăvară. După moartea ei, zilele încep să crească, iar vremea frumoasă triumfă.

Cele mai frumoase tradiţii româneşti. Boul înstruţat

Boul înstruţat este o sărbătoare a solstiţiului de vară, desfăşurată la noi de Sânziene sau Rusalii. Personajul central este un bou cu înfăţişare falnică (ales cu grijă în acest scop), împodobit cu clopoţei, cu flori şi ţesături frumoase şi care este plimbat pe uliţa satului, reprezentând, cred etnologii, ipostaza zoomorfă a unei străvechi divinităţi cu puteri fertilizatoare, ce chezăşuia obţinerea unor recolte bogate. “Zeul” zoomorf străbătea satul, însoţit de un alai de personaje mascate, cu înfăţişări şi manifestări ce aminteau de alaiul zeului grec Dionysos, asociat cu rodnicia şi forţa vitală.

Obiceiul mai supravieţuieşte în unele sate transilvane, poate nu într-o formă atât de dezlănţuită ca în vechime, dar tot pitoresc şi tot spectaculos, deşi poate prea puţini cunosc originea pe care o atribuie cercetătorii acestui ceremonial.

Cele mai frumoase tradiţii româneşti. Ceremonia de pregătire a nunţii şi furatul miresei

Ceremonia de pregătire dinaintea nunţii este şi ea una din cele mai frumoase tradiţii româneşti. Mireasa este ajutată de către mama ei şi de către prietenii apropiaţi familiei ,să se pregătească de nuntă. Mirele se duce să o ia pe viitoarea lui soţie de acasă şi să o ducă la biserică. El este însoţit, în mod tradiţional, de prietenii săi apropiaţi. Înainte de asta, cavalerul de onoare îl bărbiereşte simbolic pe mire. De obicei, se foloseşte un cuţit, sau chiar un topor pentru această tradiţie.

Furatul miresei este una din cele mai fascinante tradiţii româneşti pentru străini, conform blogului turistic TouristinRomania. Este unul din cele mai interesante obiceiuri locale, mireasa se fură la miezul nopţii şi se cere răscumpărare pentru a o înapoia mirelui. Există anumite diferenţe ale acestui obicei, în funcţie de localitate, dar rădăcina este aceeaşi.

Această tradiţie este o reminiscenţă străveche, din timpul în care mireasa era văzută ca cea mai de preţ posesie.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


alte articole din secțiunea Cultură