Cele mai ciudate lucruri pe care nu le ştiaţi despre navele de croazieră


Navă de croazieră în portul din Las Palmas, Gran Canaria, Insulele Canare
Navă de croazieră în portul din Las Palmas, Gran Canaria, Insulele Canare (Mioara Stoica/Epoch Times România)

Navele de croazieră sunt cu adevărat spectaculoase: cine dintre dumneavoastră a fost pe o navă de croazieră în ultimul an?

În prima jumătate a secolului al XX-lea, navele de croazieră erau practic singura soluţie de a putea ajunge de pe un mal până pe celălalt al Atlanticului sau Pacificului, făcând legătura între cele mai îndepărtate puncte locuibile ale Globului.

Ca mijloc de transport, astăzi avioanele au luat locul navelor de croazieră, însă acestea nu au dispărut, transformându-se în nişte mijloace de transport de lux, la bordul cărora poţi să-ţi petreci vacanţa navigând către cele mai exotice locuri scăldate de ape dar şi de razele soarelui.

În prezent, aceste nave s-au transformat în adevărate oraşe pe mare, care pot primi la bord mii de oameni, iar celebrul „Titanic” ar părea pe lângă ele precum un Smart pe lângă un BMW Seria 7.

Iată câteva curiozităţi interesante despre aceste bărci imense, pe care, chiar dacă sunteţi la bord, probabil nu le cunoaşteţi! Veţi rămâne surprinşi de câte secrete există ascunse de ochii pasagerilor.

Morgă la bord

Fiecare navă de croazieră, în zilele noastre, are o morgă, deoarece, în general, pasagerii care călătoresc au o vârstă medie cuprinsă între 40 şi 50 de ani, iar foarte mulţi dintre cei care aleg asemenea vacanţe sunt persoane în vârstă, multe dintre ele asistate. În timpul călătoriilor sunt înregistrate frecvent decese din cauze naturale, şi, prin urmare, a fost inevitabil să se includă o morgă, având de obicei capacitatea de a păstra 1-3 corpuri, până ce vasul va acosta într-un port suficient de mare, care să permită repatrierea celui decedat.

Poluarea la nivel mondial

Navele de croazieră sunt cele care poluează cel mai mult, aşa cum mulţi dintre dumneavoastră ştiţi probabil. Motoarele acestora au nevoie de cantităţi mari de combustibil pentru a se deplasa. Gândiţi-vă numai că o navă de croazieră care transportă 3.000 de pasageri, are nevoie de circa 800.000 de litri de combustibil într-o singură săptămână! Deşeurile sunt descărcate în mare, la cel puţin cinci kilometri de coastă. Din păcate.

Piraţii există!

Şi, piraţii există cu adevărat? Asta-i adevărat, iar scopul lor, în ultimii ani, sunt navele de croazieră, cu toţi aceşti turişti plini de bani, reprezintă o pradă uşoară. Atacurile sunt efectuate în special în Oceanul Indian şi Somalia.

Pavilioane de complezenţă

De câte ori în timpul publicităţii unei nave de croazieră sunt văzute steaguri ale unor ţări precum Panama, India, Egipt şi multe altele? Sunt "pavilioane de complezenţă", sau de comoditate (financiară!). Se indică o naţiune arborată pe nava unei alte naţiuni: în acest fel proprietarul evită plata impozitelor şi are o înregistrare mai uşoară. Desigur, există un schimb, naţiunea pavilionului de complezenţă primeşte bani.

Cele mai mari nave de croazieră din lume

În prezent, cele mai mari nave de croazieră sunt MS Oasis of the Seas şi MS Allure of the Seas aparţinând Royal Caribbean Internaţional. La bordul lor pot urca aproximativ 6300 de pasageri.

Persoane dispărute

Ştiaţi că începând cu anul 2000 au existat circa 200 de cazuri de persoane dispărute de pe navele de croazieră? Multe dintre acestea par să fi decis să-şi ia propria viaţă, şi, prin urmare, s-ar fi aruncat în mare. Un caz recent, în luna mai, este cel al lui Kristen Schröder şi a prietenului său Paul Rossington, filmaţi de camerele de supraveghere în timp ce săreau în mare după o ceartă puternică. Alte cazuri sunt accidente, uneori cauzate de abuzul de alcool în timpul petrecerilor nocturne.

Croazierele au devenit o parte importantă a industriei turismului

Dacă în 1981, aproximativ 1,5 milioane de persoane erau clienţi ai operatorilor de nave de croazieră, în 2004 numărul se ridică la 9,1 milioane. Pentru a răspunde cererii mari şi totodată pentru a putea oferi o varietate de activităţi pe navă, navele de croazieră au devenit din ce în ce mai mari.

Croazierele au devenit o parte importantă a industriei turismului, contabilizând numai în S.U.A. în anul 2010, 27 miliarde dolari şi peste 18 milioane de pasageri transportaţi în întreaga lume.

Creşterea rapidă a industriei a dus la construirea a mai mult de 9 nave de croazieră pe an pentru clienţi din America de Nord sau Europa. Pieţele mai mici, cum ar fi regiunea Asia-Pacific, sunt în general deservite de nave de croazieră mai vechi. Acestea sunt înlocuite de nave noi în zonele cu creştere ridicată.

În Coreea de Sud a fost construit un hotel similar unei nave de croazieră

Foarte similar cu un Royal Caribbean, Sun Cruise a fost proiectat şi construit de un şantier naval şi inaugurat în 2002. Această construcţie nu este altceva decât un hotel similar unei nave de croazieră, astfel încât oaspeţii pot trăi aceleaşi emoţii (sau aproape) ca într-o vacanţă pe mare, rămânând în acelaşi timp cu piciorele pe pământ.

Şi, probabil, lista este mult mai lungă ...

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Life & Style