Ce spune Stanomir despre "ideea dacică" a lui Ceauşescu atât "de importantă în acest imaginar al radicalismului românesc de astăzi"

Politologul Ioan Stanomir a analizat, în podcastul „Rezilienţa prin cultură” realizat de Cristian Pătrăşconiu, felul în care regimul comunist condus de Nicolae Ceauşescu a reuşit să modeleze profund mentalul colectiv al românilor.

De la construcţia miturilor naţionale şi rescrierea istoriei prin intermediul cinematografiei şi propagandei, până la impunerea unui nou tip de „om” adaptat ideologic, Stanomir arată cum, între 1965 şi 1989, identitatea naţională a fost rescrisă prin mecanisme subtile şi brutale deopotrivă.

Redăm mai jos analiza lui Stanomir.

Ioan Stanomir: Crearea noului om nu este o formulă de stil, este o realitate, pentru că habitatul uman şi mental al poporului nostru a fost schimbat de o manieră decisivă undeva între 1965 şi 1989. Şi eu mă refer nu doar la habitatul instalat în prezent, ci şi la perspectiva asupra istoriei.

Nicolae Ceauşescu a reuşit totuşi - generic vorbind Nicolae Ceauşescu - să producă o sinteză discursivă, mediatică, propagandistică, cu care se identifica încă şi astăzi o parte a naţiunii noastre. Ca să vă dau un exemplu cât se poate de concret, ştim cât de importantă este în acest imaginar al radicalismului românesc de astăzi ideea dacică. Ideea dacică este scoasă de la naftalină, după o eclipsă, de Nicolae Ceauşescu.

Ideea dacică, aici este o istorie foarte complicată, înseamnă perioada interbelică, cel puţin două nume: Lucian Blaga şi Dan Bota. Şi o parte a legionarilor. Şi să nu uităm că îl cuprinde pe Nicolae Densuşianu, îl cuprinde într-o oarecare măsură şi pe Vasile Pârvan. Dar să ne înţelegem: nu Vasile Pârvan, nu Nicolae Densuşianu, nu ei sunt umbrele care vin spre prezent din trecut, ci cei în care, practic, stalinismul naţional, ca să citez formula profesorului Vladimir Tismăneanu, a reuşit să proiecteze istoria naţională.

Pentru că de multe ori ne întrebăm, când a fost furtul coifului de la Coţofeneşti în Olanda, cu care coif se identificau românii? Proiectul cu coiful pe care îl văzuseră ori în Columna, ori în Dacii, ori în Burebista. Pentru că era de fapt un coif care circula pe capetele diferiţilor conducători daci, dar pe aceşti conducători daci compatrioţii nu îi văzuseră la cinematograf sau la televizor.

Nimeni nu a avut plăcerea de a dialoga cu Deceneu. L-am văzut pe Deceneu – Emanoil Petruţ – la masă cu Burebista – George Constantin – şi cu Acornion – Alexandru Repan, despre care ştim că era şi informator al Securităţii. O imensă tristeţe şi o decepţie pentru mine.

Aşadar, nu pe Deceneu, pe Acornion şi pe Burebista i-ai întâlnit la colţul străzii, dar dacă deschizi televizorul, dacă deschizi YouTube-ul sau dacă deschizi TikTok-ul, pe aceştia îi întâlneşti. Şi de fapt nu îi întâlneşti pe ei, pentru că ei sunt opera unui ventriloc. Prin ei vorbea Nicolae Ceauşescu. Pentru ca să nu uităm: Epopeea Naţională începe cu filmul Dacii, este o superproducţie, după care se trece la constituirea Epopeii Naţionale şi aşa cetăţenii acestei ţări au ocazia să facă cunoştinţă cu Ştefan cel Mare, cu Vlad Ţepeş – în mai multe ipostaze –, cu Mihai Viteazul – în mai multe ipostaze.

Cele mai frumoase momente ale sintezei noastre sunt cele din Burebista. În filmul Burebista, la un moment dat, cunoscătorii au observat că pe plaiurile dacice se producea un miracol tehnologic: apăruseră stâlpii de înaltă tensiune. Şi, la un moment dat, se vede cum pe fundalul luptelor purtate de daci pentru constituirea primului stat dac unitar şi centralizat, stâlpii de înaltă tensiune transmiteau un mesaj vecinilor noştri, că în România – că putem spune România, nu Dacia – în România lui Burebista şi a lui Nicolae Ceauşescu, tehnologia era în slujba progresului. Şi mai este ceva interesant în filmul Burebista, care este, din toate punctele de vedere, un film pe care, de exemplu, dacă ar fi trăit, Daniil Harms l-ar fi admirat, pentru că poate fi citit ca o parodie.

Acolo este o altă scenă memorabilă, în care dacii, ca românii, cedează impulsului strămoşesc de a jefui. Se mai întâmplă. Burebista, precum Nicolae Ceauşescu, are un moment de sinceritate pedagogică şi le atrage atenţia dacilor de sub comanda sa că dacii nu fură. Şi, evident, mesajul transmis de acest film monumental este că nici românii nu fură.

Tragedia este că istoria e un pic mai complicată. Pentru că haideţi să recapitulăm ce se spune că n-au făcut românii şi totuşi au făcut. Românii au şi furat. Românii au comis şi crime. Au comis crime în al Doilea Război Mondial, când au participat la Holocaust, au comis crime şi în perioada comunismului, au comis crime şi în perioada mineriadelor.

Aşa că acel disperat strigăt al lui Burebista, „dacii nu fură”, reverberează până la noi. De exemplu, dacă m-aş întâlni cu doamna Laura Vicol – dar nu mă voi întâlni – i-aş reproduce acel strigăt al lui Burebista: dacii nu fură. Nu e posibil să fure românii, de vreme ce strămoşii noştri nu fură. Dar încheiem paranteza.

Foarte important de înţeles, totuşi, este cum, în 20 de ani, structura unei naţiuni se schimbă. Şi aici cred că e important să înţelegem de ce. De ce? Pentru ca regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu a avut acces la pârghii subliminale şi instituţionale la care niciun alt regim din istoria noastră nu a avut acces.

Nicolae Ceauşescu este, într-adevăr, conducătorul în care se unesc foarte multe curente tulburi şi teribile ale istoriei noastre. El este, practic, momentul în care stalinismul face conjuncţia cu o formă de viziune etnocentrică. Şi e, de fapt, tăria lui Nicolae Ceauşescu. Întotdeauna m-am întrebat, privind retrospectiv, cum au putut unii să-l creadă pe Nicolae Ceauşescu în minunata scenă a balconului în 1968, când cu Primăvara de la Praga.

Jurnalist: Oameni foarte inteligenţi, de altfel.

Ioan Stanomir: Inteligenţa nu te scuteşte de erori şi de orori. Aici e bine să ne întoarcem la Burebista şi să ne amintim că, la fel cum dacii nu fură, intelectualii nu sunt neapărat cei mai clarvăzători dintre indivizi. Uneori sunt cei mai înspăimântători dintre indivizi.

Aşadar, te uiţi la Nicolae Ceauşescu şi te întrebi ce au văzut românii în Nicolae Ceauşescu. Şi răspunsul, în descendenţa lui Burebista, este ca românii au văzut în Nicolae Ceauşescu ce au dorit ei să vadă. Unii au văzut în Nicolae Ceauşescu resurecţia patriotismului, unii au văzut în Nicolae Ceauşescu ocazia de a spiona în Occident pe banii statului român – reţeaua Caraman reactivată –, pentru că dacii nu fură, nu-i aşa? Nu fură şi nu spionează. Dacii nu fură decât din alte ţări, nu din Dacia. Şi apoi unii au văzut în Nicolae Ceauşescu propria lor şansă de a trăi o viaţă calmă, lipsită de liberul arbitru.

Epoca lui Nicolae Ceauşescu este o epocă teribil de complicată, pentru că ea îi influenţează pe atâţia dintre noi.