Ce spun chinezii despre persoanele născute în Anul Şarpelui?

Anul şarpelui
Anul şarpelui (Wendy Yu / Epoch Times)

În China, precum şi în Asia de Est, oamenii născuţi în Anul Şarpelui se consideră că au un mare talent, o intuiţie deosebită şi o abilitate desăvârşită de a observa lucrurile. Aceştia sunt adesea foarte hotărâţi, eficienţi şi capabili de a lua decizii prompte. Sunt, de asemenea, inteligenţi şi sensibili.

Şarpele se târăşte pe pământ cu o flexibilitate excelentă şi, prin urmare, niciun obstacol nu îl poate bloca. Aceştia se pot mişca şi ataca dintr-o dată, ori de câte ori simt că este necesar.

Aderând la caracteristicile acestei creaturi, oamenii născuţi în Anul Şarpelui pot face faţă oricăror dificultăţi şi nu se vor lăsa provocaţi de orice dispută. Aceştia nu vor lua măsuri fără o examinare atentă. Este foarte probabil ca ei să-şi atingă obiectivul, din moment ce se luptă constant şi au mare anduranţă.

Având o curiozitate puternică, aceştia sunt de obicei buni în domeniul cercetării. Este greu pentru ei să creadă ceva fără a verifica personal. Au, de obicei, o foarte puternică conştiinţă de sine; le este, prin urmare, dificil să asculte opiniile celorlalţi.

În general, cele mai multe persoane născute în Anul Şarpelui sunt angajate în munca intelectuală, deoarece au atât gândire precisă cât şi talent superior. Mulţi au avere şi statut social. Printre carierele adecvate acestora sunt incluse cele din politică, filozofie, relaţii externe, afaceri, drept, psihologie şi învăţământ. Nu le este greu să aibă succes. Cu toate acestea, în cazul în care sunt induşi în eroare, s-ar putea transforma în răufăcători.

Se spune că oamenii născuţi în Anul Şarpelui au noroc de averi. Dorinţa lor de a poseda bani nu este o excepţie. Prin urmare, alţii îi vor considera lacomi şi avari. Cu toate acestea, oamenii din Anul Sarpelui acordă, de asemenea, importanţă sentimentelor. Odată ce li s-a trezit compasiunea, aceştia devin donatori foarte generoşi şi îi vor ajuta pe alţii cu entuziasm.

Persoanele născute în Anul Şarpelui au un aspect blând şi smerit, dar ele sunt ipohondre şi centrate pe ele însele. Nu vor uita uşor să se răzbune după o ceartă cu altcineva, chiar după o perioadă de timp mare. Văzând că alţii realizează ceva cu mare succes, aceştia pretind că nu-i interesează, dar nu se pot abţine să nu fie geloşi. În plus, ei sunt foarte posesivi. Se vor lupta pentru lucrurile dragi prin toate mijloacele.

Cei născuţi în Anul Şarpelui au, de obicei, un aspect frumos. În ceea ce priveşte bărbaţii, aceştia au de multe ori atractivitatea tipică a unui actor, cu un temperament romantic elegant, spiritual şi atrăgător. Iar femeile sunt în mare parte fermecătoare şi au un mister natural agreabil şi, în special, fascinaţie.