An dificil, măsuri neplăcute, dobândirea înţelepciunii… sau?

Retrospectivă Epoch Times 2012: instantanee cu membri USL. Victor Ponta
Retrospectivă Epoch Times 2012: instantanee cu membri USL. Victor Ponta (Epoch Times România)

Chinezii spun că Anul Şarpelui (cel care va începe în curând) e anul dobândirii înţelepciunii. Ori, se ştie, înţelepciunea nu se dobândeşte uşor. Poveştile ne învaţă că testele de curaj şi înţelepciune au pus la încercare fiinţa umană pe de-a-ntregul, cu viaţă, caracter, voinţă.

Anul care va veni se anunţă complicat pe multe nivele.

La noi în politică, de astă dată, nu Traian Băsescu e cel care anunţă un an dificil, nici Emil Boc cel rău prevestitor în măsuri ne-populiste, ci însuşi Victor Ponta, desemnat în reluare prim-ministru. Mult a râvnit la funcţie şi mult a sărit calul, dar năzbâtiile de astă vară nu-i sunt de prea mare folos acum.

Deoarece nu se mai află în opoziţie, deci în eternă revoltă faţă de tot ce mişca prin guvernul Boc şi preşedinţie, cu un pact de neagresiune semnat tocmai cu duşmanul împotriva căruia îşi îndreptase Alianţa (USL) cu toată raţiunea ei de-a fi, Victor Ponta începe să înţeleagă că lucrurile stau altfel decât într-un joc de calculator în care trebuia să tragă în duşman după cum şuiera în ureche Vocea Rusiei în lunga vară fierbinte care a trecut.

Aruncat în arenă, fără ”Voci” în spate, Victor Ponta dă faţă-n faţă cu realitatea. E drept că Barroso l-a felicitat cordial odată cu învestirea sa ca premier. Semnificaţia gestului nu e aceea de a-i arăta că nu-i pune la socoteală nesocotinţa de astă vară când l-a făcut în gura mare ”politruc” (în caz că s-a mai deranjat să-şi aducă aminte), ci un fel de welcome to the real world. E gestul stăpânului care mângâie capul câinelui aşa încât acesta să ştie după care reguli joacă.

Victor Ponta caută să împrumute bani dar Barroso îl întreabă dacă şi-a făcut temele- cele 11 puncte, FMI... pentru că anul se încheie dar odată cu el un nou raport MCV va lua naştere.

Barroso n-a uitat că evenimentele din vară ”au zdruncinat” încrederea Comisiei şi Uniunii Europene în România, care a fost o sursă de îngrijorare pentru aceste instituţii. Tot atunci, el i-a spus lui Ponta, premier provizoriu pe atunci, că va monitoriza "cu mare atenţie" respectarea angajamentelor asumate de către premierul Victor Ponta pentru reinstaurarea ”respectului pentru statul de drept şi independenţa sistemului judiciar”.

În general, Europa n-a uitat greşelile de astă vară. Şi asta s-a văzut clar în presa occidentală.

Chinezii spun că Anul Şarpelui (cel care va începe în curând) e anul dobândirii înţelepciunii. Ori, se ştie, înţelepciunea nu se dobândeşte uşor. Poveştile ne învaţă că testele de curaj şi înţelepciune au pus la încercare fiinţa umană pe de-a-ntregul, cu viaţă, caracter, voinţă.

Der Spiegel anunţa victoria lui Ponta ca fiind dezastruoasă pentru democraţie întrucât, în loc să îşi întoarcă privirea spre economia şubredă a ţării, premierul s-a declarat preocupat de amendarea Constituţiei. Frankfurter Allgemeine Zeitung avertiza că, dacă preocupările premierului de a acorda Parlamentului puterea de a respinge decizii ale Curţii Constituţionale devin realitate, atunci Curtea Constituţională, "ultimul bastion al statului de drept", va fi slăbită iar România se va întoarce în anii ’90.
Suddeutsche Zeitung, deşi îl critică şi pe Traian Băsescu, subliniază că Victor Ponta şi Crin Antonescu reprezintă vechiul sistem care se opune reformelor. Cotidianul economic Handelsblatt scria că România are nevoie de un guvern care să fie mai mult interesat de viitorul ţării decât de propria sa bunăstare.

Mai mult, instalat definitiv în funcţie, declaraţiile premierului contrastează flagrant cu sloganele de pe enormele panouri electorale. În campanie se pomenea de reîntregirea salariilor, de deschideri de spitale, de toate acele lucruri bune ”interzise” de guvernele precedente. Nu se pomenea nimic de reforme neplăcute electoratului, nici de taxe mărite şi nici de noi taxe.

Dar acum, cu neplăcutele lucruri atât de necesare României şi cu asumarea responsabilităţii pentru decizii dificile în 2013, nu va avea electoratul impresia unui deja-vu?

Poate ăsta e preambulul psihologic pentru momentul adevărului, când premierul va anunţa la TV tăieri de salarii şi pensii. Şi cum colegii săi de Alianţă sunt supăraţi pe el din cauza pactului cu Băsescu, nu înseamnă oare că atât fostul preşedinte eşuat (şi frustrat) cât şi şeful Antenelor îl vor putea pune la stâlpul infamiei ca pe o nouă persoana non-grata?

Un nou spectacol va începe. Cu acelaşi act, binecunoscut, dar cu alţi actori şi alte replici. Şi cu alte provocări. Iar noi, vom fi noi, acelaşi public?

Aşa, ca o încurajare ne-am putea aminti de transformarea problemei în oportunitate. Chinezii spun că în Anul Şarpelui trebuie să învăţăm cum să supravieţuim în condiţiile răului, însă fără să ne folosim de rău, ci de bine. Va trebui să facem eforturi de a ieşi cu bine din situaţiile dificile, critice sau din mâinile răului, dar nu folosindu-ne de răutate şi viclenie, ci de înţelepciune şi inteligenţă. Se pare că vom supravieţui pericolelor şi evenimentelor nu fiind vicleni, naivi sau proşti, ci înţelepţi.