Cazul Böhmermann : Turcia îngenunchează UE încă o dată

Cazul umoristului Jan Böhmermann, care a scris o poezie defăimătoare la adresa premierului Erdogan pentru a arăta care sunt limitele libertăţii de exprimare chiar şi în Germania este revelator pentru cât de dependentă a devenit UE de Turcia.

Cancelarul german Angela Merkel a mizat totul pe pactul cu turcii prin care aceştia urmează să-i ia înapoi pe toţi refugiaţii veniţi ilegal, în schimbul preluării a 70.000 refugiaţi sirieni direct din Europa de către statele europene care vor dori (nu se prea ştie care sunt acestea în afară de Germania) şi a fost pusă într-o situaţia foarte delicată. O poezie trivială a devenit o afacere de stat, care riscă să arunce din nou în aer aşa-zisa soluţie găsită în criza refugiaţilor.

Preşedintele Erdogan a cerut guvernului german să avizeze pozitiv declanşarea unei acţiuni în instanţă împotriva umoristului Böhmermann pentru crima de lezmajestate, invocând paragraful 103 din Codul Penal german care protejează şefii de stat străini în faţa insultelor.

Se ştie cum în Turcia oricine îl critică pe preşedinte este judecat şi pasibil de închisoare pentru delict de opinie. La fel de cunoscut este că Turcia este una dintre ţările cu cei mai mulţi jurnalişti după gratii. Mai îngrijorător este însă că de pe noua poziţie cucerită în criza refugiaţilor, Erdogan tratează Germania, ca şi cum ar fi ţara sa, încercând să impună şi în afară un spaţiu în care libertatea de exprimare este abolită. El se simte atât de puternic ca şi cum ar avea UE la degetul său mic. Recent preşedintele turc a trimis înapoi un raport critic al Parlamentului European legat de starea încălcării drepturilor omului în Turcia şi a politicilor faţă de kurzi, afirmând tăios că ”UE are mai multă nevoie de Turcia acum decât Turcia de UE”.

E drept că personal nu consider o poezie în care Erdogan, sau oricine altcineva, fie şef de stat sau nu, este făcut pedofil sau zoofil ca pe o satiră de calitate. Dintr-un anumit punct de vedere este la fel de jignitoare ca şi caricaturile în care profetul Mahomed era înfăţişat de caricaturiştii de la Charlie Hebdo. Realizatorul Jan Böhmermann şi-a căutat-o cum se zice şi a găsit ce căuta - un paragraf de lege care n-a prea fost folosit niciodată, dar de care Erdogan a profitat pentru a da o lovitură simbolică UE.

Miza mai mare a problemei ţine însă de raportarea la Turcia, de reacţia pe care a avut-o cancelarul german Angela Merkel la acest caz. Ea a încercat să împace şi capra şi varza, prezentând autorizarea procedurii de lezmajestate ca pe o simplă formalitate, pe ideea că nu guvernul este cel care trebuie să judece, ci instanţa. Poziţia de principiu este corectă, doar că Merkel se antepronunţase deja declarând că poezia lui Böhmermann este ”deliberat jignitoare”. Asta după ce afirmase că poezia este protejată de dreptul la libertatea de exprimare.

Ulterior cancelarul german a recunoscut că a greşit în abordarea acestui caz şi a încercat să dreagă busuiocul. Ea a vrut să nu supere Turcia, neputând să-şi permită să piardă sprijinul lui Erdogan în criza refugiaţilor şi nici electoratul german, care consideră libertatea de exprimare ca pe o valoare sacră a democraţiei. Evident că Merkel nu a reuşit să împace şi capra şi varza şi să iasă neşifonată din această afacere. Chiar şi partenerii de coaliţie de la SPD şi miniştri din cabinetul ei au criticat abordarea ei în această problemă. Mai mult, un recent sondaj arată că majoritatea nemţilor nu sunt de acord cu autorizarea procedurii de lezmajestate împotriva umoristului. Cancelarul a bătut în retragere şi a recunoscut că a greşit când s-a antepronunţat în privinţa vinei lui Böhmermann. Merkel a încercat să iasă cu bine din acest scandal promiţând că articolul din Codul Penal privind lezmajestatea va fi eliminat pentru că este depăşit.

Am explicat într-un articol mai vechi cum UE a trecut cu uşurinţă peste încălcările grave ale libertăţii presei în Turcia pentru a obţine un acord care s-o scape de refugiaţi. Observam atunci că Erdogan a învăţat să profite de dependenţa prea mare a UE de Turcia pentru a-şi avansa nestingherit agenda de distrugere a oricărei opoziţii interne. Nu întâmplător el a ales ca asaltul împotriva ziarului critic Zaman şi a agenţiei de ştiri Cihan să se desfăşoare chiar înaintea summitului Turcia-UE din 7 martie. Erdogan i-a umilit pe europeni, testând cât poate întinde coarda, adică până unde vor merge aceştia cu compromisurile pentru a-şi asigura ajutorul Ankarei în criza refugiaţilor.

Acordul UE-Turcia a devenit un veritabil instrument de şantaj şi un cec în alb pentru politicile autoritariste ale lui Erdogan.

În prezent, el şi-a extins ofensiva şi în plan extern şi a mai îngenuncheat Europa încă odată. Şi nu se va opri aici. După cazul jurnalistului Böhmermann, care riscă 5 ani de închisoare, acum guvernul turc s-a adresat Comisiei Europene împotriva unui proiect cultural din Dresda, care are ca temă genocidul armean în Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial, finanţat din fonduri europene. În replică, CE şi-a retras de pe site anunţul evenimentului.

Prin urmare, acordul UE-Turcia a devenit un veritabil instrument de şantaj şi un cec în alb pentru politicile autoritariste ale lui Erdogan. Şi asta, în ciuda faptului că el se dovedeşte tot mai mult o farsă. În timpul vizitei în Turcia, Merkel a vizitat o tabără de refugiaţi de la graniţa turco-siriană pentru a arăta că acesta funcţionează şi totul merge conform planului – adică nu doar deportările din Grecia în Turcia au loc, ci UE ajută deja financiar la îmbunătăţirea condiţiilor de trai din tabere.

În realitate, chiar dacă numărul celor care vin din Turcia în Europa a scăzut semnificativ, problema este departe de a fi rezolvată. Nu este deloc clar ce alte state europene, în afară de Germania, sunt dispuse să preia refugiaţi sirieni direct din taberele turceşti, iar Ankara poate oricând să dea drumul fluxului migratoriu dacă nu obţine repede ce-şi doreşte – bani, ridicarea vizelor şi accelerarea procesului de aderare la UE.

Pe de altă parte, Turcia este departe de a fi o ţară sigură chiar şi pentru proprii cetăţeni, aşa cum au arătat numeroasele atentate teroriste recente, darămite pentru refugiaţi. Autorităţile construiesc acum un zid la graniţa cu Siria şi, potrivit Amnesty International, trimit chiar refugiaţi sirieni înapoi în Siria. Mai mult, Turcia nu a ratificat nici Convenţia de la Geneva privind refugiaţii astfel încât afganii, pakistanezii şi irakienii nu sunt recunoscuţi ca refugiaţi şi vor fi retrimişi în ţările de origine.

Acordul UE-Turcia de relocare a refugiaţilor din taberele din Turcia în UE se va aplica doar unui număr de 70.000 de sirieni, ceea ce înseamnă că dreptul la azil a fost de facto abolit de Uniune pentru restul, inclusiv pentru irakienii care fug de Statul Islamic.

Toate aceste compromisuri făcute de UE şi dependenţa excesivă de Turcia ca paznic de refugiaţi vor costa Europa. Cazul Böhmermann arată clar ce înseamnă să ajungi la mâna lui Erdogan.