Beijingul va staţiona cel de-al doilea portavion în apropierea Mării Chinei de Sud

Mass media chineză de stat a anunţat că cel de-al doilea portavion al Chinei, Shandong, va fi staţionat în apropierea Mării Chinei de Sud.
Portavionul chinez Liaoning.
Portavionul chinez Liaoning. (Captură Foto)

Al doilea portavion al Chinei, care încă nu a fost dat în folosinţă, va fi staţionat în apropierea Mării Chinei de Sud – o zonă aflată în centrul unei confruntări între Beijing, vecinii săi regionali şi Washington, conform mass mediei chineze.

Motivul din spatele deciziei de a plasa primul portavion de producţie chineză în apele disputate este acela de a îmbunătăţi capabilităţile militare şi nivelul de pregătire al ţării pentru a răspunde la orice tip de situaţie complicată, conform ziarului South China Morning Post, citând Xiake Dao, un cont de reţea socială asociat cu ediţia externă a Cotidianului Poporului, ziarul oficial al Partidului Comunist Chinez.

Raportul are la bază “informaţii disponibile existente”, iar baza exactă unde va fi plasat portavionul “Shandong” – acesta fiind numele unei provincii estică chineze – încă nu a fost dezvăluită. De asemenea, s-ar putea ca numele portavionului să fie schimbat.

Portavionul Shandong se va alătura unicului portavion operat în prezent de China – Liaoning – care este ancorat în Qingdao, nordul Chinei, pentru a monitoriza Japonia şi Coreea de Sud. Portavionul Liaoning a fost adus din Ucraina în 1998.

Conform observatorilor, noul portavion este, de asemenea, un semnal pentru Taiwan, pe care China îl consideră o parte integrantă a sa şi a cărui independenţă a fost din nou un subiect intens de discuţie după declaraţiile recente al noii administraţii americane a preşedintelui Donald Trump, care au pus sub semnul întrebării politica “O Singură Chină”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe