Băsescu i-a sfătuit pe libieni să urmeze propria cale, soluţiile din afară nu sunt mereu aplicabile

Epoch Times România
18.10.2012

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit joi pe Moustafa Abu Shagur, prim viceprim-ministrul libian, pe care l-a sfătuit că Libia trebuie să-şi urmeze propria cale, deoarece soluţiile din afară nu sunt mereu aplicabile, în raport cu mentalităţile oamenilor.

Şeful statului l-a întrebat pe oficialul libian cum merg lucrurile în ţara sa. ”Lucrurile merg bine (...) Suntem în tranziţia de la revoluţie la o nouă democraţie”, a spus Moustafa Abu Shagur.

”Am avut şi noi această experienţă, am înţeles foarte bine ce se întâmplă în Libia”, a replicat Traian Băsescu, adăugând că ”elementul esenţial” este urmarea propriului drum.

”Domnule vice-prim-ministru, elementul esenţial este să urmaţi propria cale în formarea noului stat. Soluţiile care vin din afară, în mai multe cazuri, nu sunt aplicabile, în raport cu mentalităţile oamenilor. A fost o dezbatere la nivel european, la un moment dat, şi s-a susţinut foarte mult ideea că ţările care au fost implicate în aceste transformări, precum Libia sau Egipt, trebuie să urmeze propria cale pentru că din punct de vedere cultural avem cu totul alte abordări faţă de ţările arabe”, a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele l-a asigurat pe oficialul libian că România va continua să susţină Libia.

”Noi vom continua să vă susţinem cât putem de mult, am participat la evenimentele militare cu misiunea de a bloca accesul de muniţie şi armament. De asemenea, vom continua să contribuim cu resurse la misiunile ONU şi UE şi în acelaşi timp am dori să reconectăm România de Libia şi viceversa”, a punctat şeful statului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor