Banii ţării, încotro? Informaţii năucitoare din Raportul Curţii de Conturi pe 2014

Victor Ponta (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Epoch Times România
02.02.2016

Dat publicităţii în 29 ianuarie a.c., "Raportul public pe anul 2014" al Curţii de Conturi relevă că miliarde de lei din banul public au fost pur şi simplu risipiţi, cheltuiţi fiind în cele mai ineficiente şi inexplicabile moduri.

O selecţie de informaţii relevante pentru felul în care autorităţile statului au cheltuit banii românilor în 2014, în epoca Ponta, a fost realizată de pressone.ro. Cităm parte dintre ele:

"I. În 2014, premierul Victor Ponta a avut la dispoziţie un Fond de Rezervă al Guvernului de peste 2,3 miliarde de lei, adică aproape 500 de milioane de euro.

Acest Fond a crescut de 14 ori în decursul acelui an, de la 161 de milioane de lei, în bugetul iniţial, la 2,34 de miliarde de lei. Ca o comparaţie, cam tot atât a fost şi bugetul general al Justiţiei, în acelaşi an.

Curtea de Conturi notează că "pentru o mare parte din cheltuieli nu sunt îndeplinite condiţiile de a fi încadrate la categoria Urgenţe sau Neprevăzute", conform dispoziţiilor legale de alocare a banilor din acest Fond.

II. Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF), aflat în subordinea Secretariatului General al Guvernului, a cheltuit pe transport auto nu mai puţin de 63,1% din bugetul de bunuri şi servicii. "Neeficient", este verdictul Curţii de Conturi.

"DLAF nu a respectat principiile economicităţii, eficienţei şi eficacităţii în utilizarea fondurilor publice", se spune în Raport.

De asemenea, în document se consemnează că Departamentul de Luptă Antifraudă nu are niciun angajat la propriul departament de audit intern.

III. În 2014, Ministerul Afacerilor Interne a achitat, aparent inexplicabil, cheltuielile cu utilităţi de la sediul Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei (AID), al cărei preşedinte este Alexandru Cumpănaşu. Sediul este un imobil pe care AID l-a închiriat de la Minister.

Tot în legătură cu MAI, Raportul consemnează că angajaţii acestui Minister nu au trecut în evidenţele contabile aparatura primită gratuit în cadrul unui contract cu Orange...

(...)

V. Ministerul Sănătăţii a primit gratuit, de la Ministerul pentru Societatea Informaţională, 5.591 de "licenţe perpetue pentru pachete software", în sumă estimată de 5,4 milioane de lei. Ministerul Sănătăţii nu a făcut nimic cu cele peste 5.591 de licenţe. Nimic.

Articolul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor