Banii nu pot cumpăra fericirea, ci doar note mari la Bac

Cătuşe
Cătuşe (SERGEI SUPINSKY / AFP / Getty Images)
Loredana Diacu
12.07.2014

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reţinerea a doi profesori şi a unui om de afaceri care a încercat să cumpere note mari la Bacalaureat pentru feciorii săi.

După cinci ore de audieri, Gabriel Răscol, directorul Liceului Sportiv din Târgu Jiu, Vasile Udroiu, profesor de istorie la Liceul Energetic Nr. 1, şi omul de afaceri Nicolae Creţu, patronul restaurantului Rebeca din Târgu Jiu şi al unei firme de construcţii, au fost reţinuţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru 24 de ore, informează Adevărul.

Acuzaţiile constau în dare şi luare de mită. Conform procurorilor, omul de afaceri ar fi oferit diverse bunuri pentru ca fiii lui gemeni să obţină note mari la examenul de Bacalaureat.

În urma percheziţiilor la locuinţele celor implicaţi au fost descoperite şi aduse la sediul Parchetului, ca probe, mai multe bunuri, printre care s-au numărat sticle de whisky şi chiar un aspirator.

În acelaşi dosar au mai fost audiaţi şi directoarea Colegiului Tehnic din Motru şi directorul adjunct al Liceului Nr. 2. Cele două cadre didactice au părăsit sediul Parchetului Gorj fără să facă declaraţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor