False veşti bune de la Bac. Procentul de promovabilitate „în creştere”

Bacalaureat
Bacalaureat (Andra Bădală / Epoch Times)

Promovabilitatea la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, a crescut cu crescut 1,4% după soluţionarea contestaţiilor, informează Ministerul Educaţiei.

Din totalul celor 151.310 de absolvenţi de liceu care s-au prezentat la examen, au promovat 91.769, respectiv 60,65%, cu 1,4% mai mult decât procentul înregistrat după prima afişare a rezultatelor (59,25%), reiese din datele centralizate de minister.

Practic, odată soluţionate contestaţiile, bilanţul arată că în acest an rata de promovabilitate este superioră cu 4,25% celei din 2013.

Deşi autorităţile au încercat să prezinte într-o lumină victorioasă rezultatele de la bacaulaureatul din acest an, micuţa creştere a procentului de promovabilitate fiind prezentată ca un semn că învăţământul îşi revine, după ani în şir de procente de promovabilitate dezastruoase la bac, lucrurile nu stau chiar aşa. Cifra nu reflectă o crestere reală a numarului celor care trec examentul maturităţii, căci, în acest an, 44.000 de elevi nici nu s-au mai obosit să se prezinte la examen, număr dublu faţă de anul trecut.

„Din rezultatele prezentate de către Ministerul Educaţiei aflăm că, la nivel naţional, au promovat bacalaureatul cu 3% mai mulţi absolvenţi decât în 2013. Însă, nu putem privi aceste date fără să nu luăm în calcul că aproximativ un sfert dintre elevii claselor a XII-a nu s-au înscris anul acesta la examenul de bacalaureat. Sunt 44.000 de elevi care nu au dat testul maturităţii, dublu faţă de anul trecut. În asemenea condiţii, nu consider că această creştere în procentaj este un moment de bucurie, ci avem de a face cu o serie de calcule reci care nu arată niciun progres în această privinţă.", comenta rectorului Universităţii de Vest din Timişoara, Prof. univ. dr. Marilen Pirtea, citat de Gandul, situatia rezultatelor înainte de contestaţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne