"Atunci am crezut că vor dărâma peretele" - cum s-a turnat gaz pe foc la votul din Diaspora

Coadă uriaşă la sectia de votare din Birmingham
Coadă uriaşă la sectia de votare din Birmingham (Sorina Stallard)

Duminică, 26 mai, românii din Diaspora au scris din nou istorie: au ieşit cu miile din case şi au stat ore în şir la cozi pentru a putea vota. Pentru a-şi exercita dreptul constituţional şi pentru a transmite, aşa cum avea s-o arate rezultatul votului, un mesaj puternic celor aflaţi la putere, şi anume că vor o schimbare. O schimbare a modului în care sunt trataţi oamenii, a modului în care se ţine cont de ei.

Mulţi dintre români n-au mai reuşit să voteze. Dar, prin prezenţa lor la cozi au arătat că sunt pregătiţi să se implice în schimbarea pe care o vor. Că sunt pregătiţi să o aducă prin vot. Şi cum voinţa lor de a vota s-a ciocnit de proasta organizare de la secţiile de votare, inevitabil au ieşit scântei. Una dintre secţiile la care situaţia a fost foarte tensionată a fost cea din Birmingham unde preşedintele secţiei de votare ar fi refuzat ajutorul oferit de proprietarii clădirii în care se ţinea votul, deşi acel ajutor ar fi prins tare bine românilor.

"Un reprezentant al comunităţii cipriote a venit să verifice dacă totul e în regulă şi dacă avem nevoie de ajutor. A cerut să vorbească cu preşedintele, care a ieşit din sală. Cipriotul a oferit să facă coadă separată pentru mame şi copii, oameni în vârstă, cu dizabilităţi. Preşedintele a spus că nu ţine de el ci de cei de la coadă. Aceeaşi sugestie avea să fie făcută pe tot parcursul zilei de către diverşi reprezentanţi ai comunităţii greco-cipriotă şi de către poliţie. Răspunsul preşedintelui, la fel de evaziv şi distant", relatează Sorina Stallard.

După ora 10 dimineaţa, situaţia s-a îngreunat, cei aflaţi la coadă fiind muraţi de ploaie, iar pe la 12 a devenit explozivă după ce preşedintele secţiei de votare a turnat gaz pe iritarea oamenilor aflaţi la rând.

"L-am abordat din nou pe preşedinte, spunându-i câţi sunt afară şi câţi continuă să vină. I-am cerut să sune şi să ceară suport şi suplimentarea ştampilelor. Grecii-ciprioţi aveau încă o sală pe care ne-o tot ofereau. Aveau şi materiale urne, mese, hârtie, etc. Aveam nevoie de ştampile şi de persoane în plus şi, mai ales, de acordul să mergem şi să facem ceva. M-a privit lung şi mi-a spus că a vorbit şi că aşteaptă răspuns. A ieşit din sală, repetând oamenilor să încerce să nu intre mai mulţi decât sunt invitaţi înăuntru. Am respirat adânc. Şi s-a petrecut primul incident. Deja stătuseră la coadă peste două ore. Şi începură să realizeze că nu vor vota cu toţii. A venit un grup care a încercat să vorbească cu preşedintele, aşa cum o făcusem şi eu. Erau, în mod firesc, nervoşi. Li s-a răspuns bombastic. Şi au explodat. Am privit cu groază cum uşile sălii de votare s-au închis. Închise de preşedinte. Şi cum, dintr-o dată, puhoiul de lume de la uşă s-a umflat şi s-a năpustit în uşi şi în perete. Am intrat între ei. Fără să ţip, cu voce egală, am spus doar atât: "Vă rog, calmaţi-vă! Vor închide secţia şi nu putem vota nici măcar câţi suntem." S-au dat la o parte, cât să-mi permită să mă strecor şi să intru în sală. Am încercat să ţin uşa deschisă. Preşedintele a închis-o din nou. Atunci am crezut că vor dărâma peretele.

Un răspuns pe care nu mi-l explic şi nu îl pot justifica. Gaz pe foc. Dacă nu s-ar fi calmat cei de la uşă, am fi fost călcaţi în picioare de furia provocată de proastă gestionare a tensiunii. Sala era înconjurată pe toate părţile de lume. Pe de o parte, cu uşile duble de lemn, intrarea. Pe de altă parte, ferestrele care dădeau spre holul scărilor interioare, unde lumea era masată mai ceva ca sardinele în cutie. Şi, pe de a treia parte, ferestrele care dădeau spre terasa de afară şi scările exterioare, unde se îngrămădiră alţi oameni, care şi ei aşteptau să intre. În afară de faptul că am fi fost noi călcaţi în picioare, s-ar fi produs o tragedie umană la scară mare, pentru că în acel moment în clădire erau peste două sute de oameni, copii, gravide, bătrâni. Toţi s-ar fi călcat pur şi simplu în picioare", relatează Sorina,

Cu toate că situaţia devenise explozivă, ajutorul ciprioţilor a fost din nou refuzat.

"Am ieşit pe culoar şi m-am trezit cu doi reprezentanţi ai greco-ciprioţilor. Erau îngrijoraţi: „Ce se întâmplă? Cum e posibil? Chiar nu putem să facem nimic? Cum putem ajuta? De ce nu sună să ceară ajutor? De ce nu iese să vorbească cu oamenii? Spune-i să iasă, că vrem să vorbim cu el.” Am intrat din nou. I-am şoptit preşedintelui: „e nevoie de dumneavoastră afară.” A ieşit după mine, cu greu.

Aceleaşi întrebări. Mai apăsate. Mai insistente. Şi atunci l-am întrebat direct: „Aţi sunat la ambasadă? La BEC? Unde mai puteaţi suna?” „Da, a mormăit, cu ochii în telefon, urmărind nu ştiu ce mesaje…”

„Domnule, vă rog să vă uitaţi în ochii mei acum. Aţi sunat? Aţi cerut ajutorul? Aţi cerut să fie prelungit programul? Aţi cerut ştampile în plus pentru o altă sală?”

Şi-a ridicat privirea. Goală. Şi atunci am înţeles. Venise pregătit ştiind că nu exista nici un fel de soluţie. Venise pregătit să piardă. Era singura persoană care era gata şi capabilă să facă faţă zilei, pentru că ştia dinainte cum aveau să se desfăşoare lucrurile.

„Da, am sunat. Nu, nu am primit autorizaţie de prelungire încă. Nu, nu se poate să avem ştampile în plus. Nu, nu pot face nimic altceva. Nu, nu putem accepta susţinerea şi suportul propus de către greci-ciprioţi.”" povesteşte Sorina Stallard.

Devenea deci limpede că românii nu vor putea vota toţi şi s-a făcut ce se mai putea face pentru detensionarea situaţiei şi pentru a minimiza suferinţa celor aflaţi la cozi.

A fost chemată şi Poliţia, cu scutierii în stand-by, oamenii în uniformă intervenind pentru a fluidiza coada cât se putea. Căci românii veniţi nu doreau să renunţe, după ce au stat la rând, la dreptul lor constituţional.

"Încetul cu încetul, au creat un cordon de poliţie la intrarea în parcare. La ora 20.35 s-au închis uşile clădirii, iar cei care aşteptau au fost prinşi între uşile închise şi cordonul de poliţie din parcare. Am văzut mai târziu cum cei prinşi în clădire au fost daţi afară. Filmam pe terasă, când au început să curgă şiroaie pe lângă mine, plângând în hohote. Am reuşit să captez mărturiile câtorva dintre ei. În parcare, câţiva apropiaţi: Andra, Bianca, Alexandra, Bogdan, Maria, Lory şi încă mulţi, stăteau uitându-se lung, cu o tristeţe pe care nu cred că o voi uita până când voi muri, confuzi, neînţelegând ce se întâmplă, speriaţi de faptul că erau înconjuraţi de poliţie din toate părţile. S-a strâns toată mulţimea la baza terasei şi au început să strige, să încerce să înţeleagă. Nu am avut inima să plec. Am răspuns pe cât am putut. Printre ei un domn bolnav de cancer. Era slab ca un ţâr şi abia se ţinea pe picioare. Stătuse acolo de mai mult de şapte ore.

Poliţia mi-a cerut să mă retrag la ora 21:14. Listele pe care le trimisesem în mulţime, cu hârtie şi pixuri şi un suport pe care să se poată semna, se întorseseră în parte la mine. O altă parte era încă în mulţime. Îi cerusem soţului să nu vină. Era îngrijorat şi cu greu l-am convins să nu vină, dar de la miezul nopţii a sosit şi m-a aşteptat pe hol şi, apoi, în maşină până dimineaţa, când am plecat împreună. Nu am dormit niciunul. Încă nu ne-am revenit, la aproape o săptămână de ziua de duminică", adaugă Sorina.

Concluzia observatoarei este însă optimistă - din 26 mai s-a învăţat, oamenii au devenit mai puternici şi nu vor renunţa.

"Ce rămâne din 26 mai? O certitudine: generaţia următoare, este la fel de puternică, dacă nu cumva mai puternică decât generaţia mea. Da, a fost o experienţă crâncenă. Ne-a trecut prin foc; şi majoritatea am fost căliţi. Şi nu, nu renunţăm.

Ne pregătim pentru prezidenţiale", scrie Sorina Stallard.

Relateare integrală poate fi citită aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne