Atmosferă de bazar la Bucureşti: Guvernul, în faţa unei moţiuni de cenzură după doar două luni de guvernare

Primul ministru Mihai Răzvan Ungureanu. (DANIEL MIHAILESCU/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
25.04.2012

Parlamentul României pare să semene în prezent cu un mare bazar, scrie miercuri cotidianul austriac Wiener Zeitung într-un articol pe tema moţiunii de cenzură iniţiate de opoziţie împotriva guvernului condus de premierul Mihai-Răzvan Ungureanu.

Membrii coaliţiei la guvernare sunt ademeniţi de opoziţie, iar Uniunea Social Liberală, formată din social-democraţi, naţional-liberali şi conservatori, primeşte în rândurile ei din ce în ce mai mulţi dezertori, notează sursa citată. USL are nevoie de 231 de voturi pentru trecerea moţiunii de cenzură - în prezent mai lipsesc zece pentru îndeplinirea acestui scop.

Ultima lovitură a fost plecarea vicepreşedintelui Senatului Petru Filip la social-democraţi, aminteşte Wiener Zeitung.

Mihai-Răzvan Ungureanu, independent, deţine funcţia de premier al României de două luni. Guvernul Ungureanu a propus în momentul învestirii 'un model de guvernare pragmatic, onest şi modern'.

Opoziţia critică faptul că guvernul Ungureanu a cedat în repetate rânduri: UDMR a rămas în coaliţia de guvernare numai după ce premierul Ungureanu a acceptat înfiinţarea unei facultăţi cu predare în limbă maghiară la Târgu Mureş, în cadrul UMF. De asemenea, Ungureanu a permis alocarea unor fonduri suplimentare pentru primăriile PDL. Însă opoziţia nu dispune de un scenariu final, în cazul în care moţiunea de cenzură va avea succes. Este pur şi simplu vorba de îndepărtarea a cât mai multor parlamentari şi primari din coaliţia la guvernare, scrie Wiener Zeitung, citând Voxpublica.

Fostul premier, Emil Boc, a demisionat a începutul anului curent pe fondul protestelor sociale la adresa programului de măsuri de austeritate al guvernului său, măsuri ce au dus la o scădere catastrofală a cotei de popularitate a PDL.

Totodată, 96% dintre cetăţeni sunt 'complet de acord' cu faptul că în România, corupţia este o problemă gravă. Numai la începutul anului 2012, cinci politicieni români au fost condamnaţi pe motiv de corupţie. De la aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, România trebuie să prezinte de două ori pe an un raport în care se documentează progresele înregistrate în combaterea corupţiei. Scriitorul Mircea Cărtărescu se teme deja că ţara sa va fi condusă în curând, pe de-a întregul, de o clasă politică neinstruită şi imorală, mai notează Wiener Zeitung.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor