Atentatele din Copenhaga, un nou Charlie Hebdo. Ce n-a înţeles Europa.

Atac împotriva unui caricaturist în cafeneaua Krudttoenden din Copenhaga
Atac împotriva unui caricaturist în cafeneaua Krudttoenden din Copenhaga (Getty Images)

Ca şi în cazul atentatelor din Franţa, cele din Danemarca au fost orchestrate de un tânăr cu background de imigrant, radicalizat în închisoare, care avea contact cu diferite bande criminale şi nu a fost bine supravegheat de servicii. Mai mult, şi el a jurat credinţă liderului Statului Islamic înainte de a comite crimele, ca şi Amedy Coulibaly. Scenariul este copiat parcă la indigo, doar că în acest caz se vede ca un ”lone wolf” poate fi la fel de periculos ca o mică celulă teroristă. Europa nu înţelege însă că apostolii radicali ai falsei libertăţi de exprimare sunt la fel de periculoşi ca şi teroriştii.

Îngrijorător este însă faptul că atât în cazul fraţilor Kouachi cât şi în cel a lui Omar Abdel Hamid El-Hussain, procesul de radicalizare din închisoare era evident, dar autorităţile şi mai ales serviciile secrete din Franţa şi Danemarca au ignorat pericolul pe care ei îl reprezentau pentru societate. El-Hussain îşi exprimase în detenţie dorinţa de a se alătura în luptă Statului Islamic, dar şi ura faţă de evrei pe care-i considera responsabili pentru măcelul din Gaza.

Ca şi Coulibaly, atentatorul din Copenhaga a fost întemniţat pentru criminalitate, ultima oară pentru că a rănit grav cu cuţitul o persoană, şi a crescut într-un mediu dominat de brutalitate, violenţă şi găşti de răufăcători. După 2011, el a fost condamnat în total la patru ani de închisoare pentru deţinere de arme, efracţie, droguri şi violenţă. Amedy Coulibaly a fost şi el condamnat şi arestat în mai multe rânduri, prima oară la 18 ani pentru efracţie.

Şi modul de operare al celor doi este similar. Ambii atentatori au încercat să atace obiective evreieşti – magazinul koşer şi respectiv sinagoga din Copenhaga şi să-i ucidă pe toţi cei de acolo.

O diferenţă notabilă între El-Hussain şi fraţii Kouachi/Amedy Coulibaly este însă legată de statutul lor social. Toţi provin din familii de imigranţi, dar atentatorul din Copenhaga povestea el însuşi că avea o relaţie bună cu părinţii şi că nu-i lipsea nimic, în timp ce atentatorii de la Paris locuiau în suburbiile sărace şi rău famate, şi-au pierdut timpuriu părinţii, iar fraţii Kouachi au fost trimişi chiar într-un orfelinat.

Mai mult, potrivit mărturiilor profesorilor lui, El-Hussein era un elev bun şi conştiincios, nu un inadaptat. Totuşi se pare că din acea perioadă îşi exprima ura faţă de evrei. Ca urmare, politizarea sa a intervenit mai devreme, dată fiind originea sa palestiniană. Radicalizarea s-a produs însă tot în închisoare.

Radicalizarea

Chiar dacă investigatorii danezi n-au găsit încă dovezi că acesta ar fi fost în contact cu grupări teroriste, faptul că El-Hussain a afirmat în închisoare în repetate rânduri că vrea să se alăture Statului Islamic în lupta sa din Siria trebuia să dea de gândit autorităţilor. Serviciile secrete nu l-au supravegheat atent, fapt la fel de inexplicabil ca şi în cazul fraţilor Kouachi care erau pe lista de terorişti a SUA din cauza contactelor cu diferite grupări.

Mai mult, ca şi Coulibaly, El-Hussain a postat pe Internet filmuleţe în care îşi exprima simpatia faţă de ISIL, chiar înainte de a comite atentatele. Diferenţa este însă că un cleric al Statului Islamic a revendicat atentatul de la Charlie Hebdo, dar nu şi pe cele din Copenhaga. El-Hussain pare să fi acţionat pe cont propriu, fără să fi fost membrul unei celule teroriste, în timp ce fraţii Kouachi şi Amedy Coulibaly s-au asociat într-o celulă teroristă mică şi flexibilă şi au avut contacte clare cu jihadişti din AQAP şi Statul Islamic, precum predicatorul Anwar al Awlaki sau Djamel Beghal.

Cert este că şi atentatorii de la Paris şi cel din Copenhaga au în comun trecutul de delincvenţi şi radicalizarea în închisoare pe care guvernul danez încearcă să o combată acum printr-un pachet legislativ anti-terorism în 12 puncte care prevede sisteme IT mai bune şi mai mult personal pentru poliţie şi serviciile de securitate. Târziu, dar a fost decisă o supraveghere mai atentă a mediilor criminale şi a jihadiştilor , cât şi o contracarare a radicalizării în închisoare.

Crimele din Danemarca nu pot fi justificate în niciun fel, cum nu poate fi scuzat nici masacrul de la Charlie Hebdo, dar absolutizarea libertăţii de exprimare prin denigrarea unor credinţe naşte monştri.

Aceste măsuri sunt legate şi de calendarul electoral. În Danemarca vor avea loc alegeri locale anul acesta, iar problemele legate de criminalitate, supraveghere şi securitate vor fi teme importante. Se vor pune întrebări justificate precum: De ce l-au lăsat autorităţile şi serviciile pe El-Hussein nesupravegheat deşi ştiau că simpatizează cu Statul Islamic? sau De ce a fost eliberat mai devreme din închisoare? Iar Partidul Popular Danez va încerca să profite de nesiguranţa din ţară pentru a câştiga electorat printr-o retorică anti-imigraţie. Populiştii vor forţa astfel şi celelalte partide să-şi ascută discursul în această privinţă. Danemarca are deja una dintre cele mai restrictive politici de imigraţie din Europa, dar se confruntă şi cu o problemă reală legată de predicatori musulmani radicali antisemiţi şi un număr mare de tineri care pleacă în Siria şi devin jihadişti. Desigur, prevenirea radicalizării în închisoare este foarte necesară, dar nu suficientă. Aceşti tineri delincvenţi trebuie integraţi într-o societate ale cărei valori să le îmbrăţişeze.

Provocatorii, un pericol la fel de mare

Crimele din Danemarca nu pot fi justificate în niciun fel, cum nu poate fi scuzat nici masacrul de la Charlie Hebdo, dar absolutizarea libertăţii de exprimare prin denigrarea unor credinţe naşte monştri. Ţinta atentatului din Copenhaga, caricaturistul suedez Lars Vilks, era un provocator de meserie, ca şi aşa zişii jurnalişti de la Charlie Hebdo. El a devenit cunoscut printr-un desen care îl înfăţişa pe profetul Mahomed cu corp de câine. Trăieşte de opt ani sub protecţia poliţiei, fiind ameninţat în repetate rânduri cu moartea de jihadişti. Mai mult, state precum Egipt, Pakistan şi Iran au protestat oficial împotriva denigrării profetului, în timp ce Al-Qaeda în Irak a stabilit un preţ pentru uciderea lui Vilks de 100.000 de dolari, la momentul publicării desenului.

În mai 2010, doi cetăţeni suedezi cu rădăcini kosovare au aruncat cocktailuri Molotov pe casa lui Vilks din Suedia. Totuşi Vilks a continuat să provoace în numele unei libertăţi de exprimare prost înţelese, căutându-o cu lumânarea. După atentatele din Copenhaga, a declarat pentru AFP că nu regretă nimic şi că încearcă să rămână calm ”mai ales că cei care m-au vânat până acum au fost amatori”. ”Nu sunt un rasist fanatic şi nu am o orientare politică, ci sunt un artist care forţează limitele”, a adăugat el. Apolitismul este singurul punct care-l diferenţiază de colegii de la Charlie Hebdo, care sunt marxişti şi stângişti declaraţi.

”Cine vrea o dezbatere adevărată despre libertatea de exprimare şi Islam trebuie să provoace”, spunea Vilks, tot pentru AFP, în 2010. Ce dezbatere adevărată poate să plece însă de la jignirea credinţei religioase a unor oameni? Astfel de provocatori sunt şi ei vinovaţi pentru masacre precum cel de la cafeneaua culturală din Copenhaga. Ei sunt falşi martiri ai libertăţii de exprimare care ajunge o degradare morală, iar pentru nebunia lor, sunt ucişi oameni nevinovaţi. Libertatea artistică nu poate justifica blasfemia şi denigrarea valorilor altora.

Societatea occidentală secularizată, dominată de ateism şi corectitudine politică, operează cu o dublă măsură şi o ipocrizie uriaşe. Nu este nicio problemă să-ţi baţi joc de identitatea şi valorile altora, în numele libertăţii de exprimare, dar ceilalţi n-au voie să-şi exprime convingerile şi crezul în mod paşnic fără a fi etichetaţi imediat drept extremişti. Şi aici nu este vorba de atentate sau de îndemnuri la violenţă, ci de simpla afişare a unor simboluri religioase în public.

Să nu uităm că de la ziarul danez Jyllands-Posten a plecat moda caricaturilor obscene cu profetul Mahomed, preluată de Charlie Hebdo. Ca urmare, nu este de mirare că acum atentatul de la Copenhaga pare tras la indigo după cel de la Paris. Mai întâi este lovită cafeneaua, iar apoi atentatorul continuă să terorizeze oraşul şi atacă o sinagogă. Cele două cazuri seamănă, dar din păcate Europa nu pare să fi înţeles că apostolii radicali ai libertăţii de a blasfemia sunt la fel de periculoşi pentru securitatea naţională ca şi ucigaşii terorişti. Călcând în picioare valorile şi credinţa altora, ei calcă şi pe cadavrele propriilor conaţionali. Pentru ce? Pentru o creştere a tirajului şi a veniturilor în cazul Charlie Hebdo şi a faimei în cazul ”artistului” Vilks.

Asta nu înseamnă că predicatorii musulmani radicali, care îndeamnă la ură împotriva evreilor, în moscheile din Danemarca, sub scutul libertăţii de exprimare, trebuie trataţi diferit. Ambele tipuri de extremism trebuie combătute, pentru că sunt la fel de periculoase.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii