Assange apare într-un tribunal din Londra după arestarea sa. SUA cere extrădarea

Julian Assange soseşte într-o maşină a poliţiei la Curtea Magistraţilor din Westminster din Londra, 11 aprilie 2019
Julian Assange soseşte într-o maşină a poliţiei la Curtea Magistraţilor din Westminster din Londra, 11 aprilie 2019 (Jack Taylor/Getty Images)

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost arestat joi în Ambasada ecuadoriană din Londra, unde s-a refugiat din 2012, potrivit RFE/RL.

Autorităţile au declarat că australianul în vârstă de 47 de ani a fost arestat pentru că nu s-a predat instanţei britanice şi datorită unei cereri de extrădare din partea Statelor Unite.

Judecătorul l-a declarat vinovat pe Assange de încălcarea condiţiilor privind eliberarea condiţionată şi a cerut să rămână în custodia poliţiei pentru a i se pronunţa sentinţa la o dată ulterioară nespecificată.

Acuzaţia poate aduce o sentinţă de până la un an de închisoare. De asemenea, Assange va avea o audiere separată, în 2 mai, privind cererea de extrădare lansată de SUA.

Assange a apărut joi într-o sală de tribunal din Londra, unde a pledat nevinovat la acuzaţia că nu s-a supus unui mandat de arestare suedez şi pentru că a încălcat termenii eliberării pe cauţiune.

La scurt timp după arestarea lui Assange, Departamentul de Justiţie american a anunţat că fondatorul WikiLeaks a fost acuzat de conspiraţie pentru încercarea de a accesa neautorizat un calculator guvernamental american împreună cu fosta analistă americană de informaţii Chelsea Manning în 2010.

Manning a fost arestată în 2010 pentru că a dezvăluit WikiLeaks sute de mii de documente confidenţiale, înregistrări video şi cablograme diplomatice.

Departamentul de Justiţie a precizat că Assange poate primi o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat.

Preşedintele ecuadorian Lenin Moreno a declarat că ţara sa i-a retras azilul lui Assange după ce acesta a încălcat în repetate rânduri convenţiile internaţionale.

Pe de altă parte, WikiLeaks a susţinut că Ecuadorul a încălcat drreptul internaţională prin suspendarea azilului politic acordat lui Assange.

Ministrul de Externe ecuadorian, José Valencia, a anunţat ulterior că şi cetăţenia ecuadoriană a lui Assange a fost suspendată.

Assange s-a refugiat în Ambasada Ecuadorului în 2012, când a încălcat condiţiile eliberării pe cauţiune cu scopul de a evita extrădarea în Suedia, unde a fost acuzat de atac sexual şi viol.

Cazul din Suedia a fost anulat anul trecut, însă Assange încă era supus unui mandat de arestare britanic pentru încălcarea condiţiilor de eliberare pe cauţiune din 2012.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe