Antonescu nu doreşte lege specială pentru Iohannis. Nu e o problemă votarea Guvernului în Parlament

Parlamentul României, Senat. În imagine, Crin Antonescu
Parlamentul României, Senat. În imagine, Crin Antonescu (Epoch Times România)

Liderul liberal Crin Antonescu a afirmat sâmbătă că PNL nu a cerut să se emită o lege specială pentru situaţia lui Klaus Iohannis, iar acesta nu va fi într-o stare de incompatibilitate, afirmând că, dacă este necesar, se poate baza pe sprjinul PSD pentru un vot în Parlament pe Guvern.

Antonescu a susţinut că PNL nu doreşte o lege specială pentru rezolvarea situaţiei lui Klaus Iohannis, primarul Sibiului, care este propus pentru funcţia de vicepremier şi ministru de Interne, conform Digi24.

"În momentul în care se va ivi o posibilă situaţie de incompatibilitate, ea va fi rezolvată. Nimeni nu va fi incompatibil, nimeni nu va încălca legea, nimeni nu va solicita o lege specială", a menţionat Antonescu.

Acesta a mai precizat că propunerea lui Iohannis pentru funcţia de vicepremier şi ministru de Interne nu este o negociere "ca la piaţă", ci dreptul PNL, fiind posibil să se voteze Guvernul din nou în Parlament.

"Nu suntem la piaţă, dl Iohannis nu-şi caută vreun job prin Bucureşti, PNL nu s-a dus la târguială cu cineva. Noi avem dreptul la un vicepremier, în cadrul acestui Guvern, şi decizia noastră a fost ca acel vicepremier să fie de acum încolo Klaus Iohannis. Că s-ar putea, procedural, să trebuiască să venim în Parlament pentru a opera schimbarea, că nu ministrul Finanţelor mai este vicepremier, ci ministrul de Interne, este foarte adevărat. Dar asta nu are nimic comun cu instabilitatea, mi se pare caraghios să vorbeşti despre instabilitate", a precizat Antonescu.

Fiind întrebat ce domenii va coordona Iohannis ca vicepremier, având în vedere că a fost eliberată funcţia de vicepremier cu atribuţii în domeniul economic, liderul liberal a afirmat:

"Dar domnul Dragnea ştiţi ce ministere are în subordine? Sau domnul Chiţoiu? Nu există niciun fel de ministere în subordine. Vicepremierii în structura acestui Guvern nu au avut în coordonare explicită, formală, legală, cutare şi cutare ministere. De aceea, discuţia e puţin falsă, e vorba doar de rangul de vicepremier, iar acest tip de coordonări s-au amenajat în interiorul Guvernului după alte convenţii, nu după un portofoliu de viceprim-ministru strict definit", a susţinut liderul PNL.

Crin Antonescu a declarat că este convins că toţi parlamentarii PSD vor vota remanierea propusă de PNL.

"Nu am nicio îndoială că dacă mergem în Parlament, toţi parlamentarii PSD – reputaţi de altfel prin disciplina lor, ca şi parlamentarii liberali, de altfel – vor vota în sprijinul acestui Guvern, care în fond este acelaşi, cu nişte modificări substanţiale, dar e acelaşi guvern din punct de vedere politic, fără niciun dubiu", a mai spus Antonescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne