Andreescu avansează în semifinale şi scrie istorie în ţara frunzei de arţar

Calificare în semifinale pentru Bianca Andreescu după ce a dispus în 3 seturi de jucătoarea cehă Karolina Pliskova (WTA 3) după o oră şi 49 minute de joc, cu scorul: 6-0, 2-6, 6-4.
Bianca Andreescu Pliskova - Rogers Cup 2019
Bianca Andreescu Pliskova - Rogers Cup 2019 (Maria Matyiku / Epoch Times)

Aclamată şi încurajată din tribune, Bianca a reuşit imposibilul, eliminând încă un cap de serie de la Rogers Cup. Tânăra speranţă a tenisului canadian scrie istorie astăzi, devenind prima jucătoare după 50 de ani care se califică în semifinala Cupei Rogers.

Bianca Andreescu Pliskova - Rogers Cup 2019
Bianca Andreescu Pliskova - Rogers Cup 2019 (Maria Matyiku / Epoch Times)

După ce Andreescu a dominat primul set cu 6-0, în timpul celui de-al doilea set, acuză dureri şi cere o pauză medicală. Revine bandajată la piciorul drept, pierde al doilea set şi continuă setul 3 vizibil afectată de durere.

Bianca Andreescu Pliskova - Rogers Cup 2019
Bianca Andreescu Pliskova - Rogers Cup 2019 (Maria Matyiku / Epoch Times)

A reuşit să câştige pe serviciul adversarei, la 4-4, distanţându-se la 5-4 şi servind pentru punctul care i-a marcat victoria finală.

Karolina Pliskova - Rogers Cup 2019
Karolina Pliskova - Rogers Cup 2019 (Maria Matyiku / Epoch Times)

Bianca va juca pentru un loc în finala turneului de la Toronto contra americancei de origine rusă, Sofia Kenin, Andreescu are un record de carieră 2-1 faţă de Kenin. Se preconizează un meci palpitant, rezultatul partidei decizând care dintre jucătoare va intra în premieră în Top 20 mondial.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport