Ambasadorul Franţei: Când rapoartele MCV vor fi pozitive, nu vor mai fi obstacole pentru Schengen

Philippe Gustin, Ambasadorul Franţei la Bucureşti
Philippe Gustin, Ambasadorul Franţei la Bucureşti (Mihuţ Savu / Epoch Times)
Epoch Times România
24.01.2013

Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a declarat miercuri că nu vor mai exista obstacole în ceea ce priveşte aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, atunci când rapoartele MCV vor fi pozitive.

„Cred însă că există o neînţelegere, şi poate chiar o ipocrizie, şi aici autorităţile române au dreptul să semnaleze: «C»-ul din MCV înseamnă cooperare, dar am făcut, din cooperare, control. În lunile care urmează, vom face în aşa fel încât să reuşim o logică de cooperare bilaterală, dar şi multilaterală în UE”, a spus Philippe Gustin, la Digi24.

„Trebuie să facem ca rapoartele MCV să fie pozitive. Când vor fi pozitive, nu vor mai exista obstacole pentru intrarea în spaţiul Schengen”, a mai precizat ambasadorul francez.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor