Ambasador israelian susţine promisiunea lui Trump de a muta ambasada SUA la Ierusalim

Ambasadorul israelian în SUA a susţinut cu tărie promisiunea preşedintelui ales Donald Trump de a relocaliza ambasada americană din Israel la Ierusalim, o mişcare ce ar marca o rupere de îndelungata politică externă a Statelor Unite.
Ambasadorul israelian în Washington, Ron Dermer.
Ambasadorul israelian în Washington, Ron Dermer. (Allison Shelley/Getty Images)

Ron Dermer, delegatul israelian de la Washington, a făcut declaraţia marţi, la mai puţin de o săptămână după ce Trump şi-a anunţat decizia de a-l nominaliza ca ambasador al SUA în Israel pe David Friedman, un susţinător puternic al Israelului care este de acord cu continuarea construirii de colonii evreieşti în teritoriile palestiniene şi cu mutarea sediului ambasadei americane din Tel Aviv la Ierusalim.

Luând cuvântul la o petrecere organizată la ambasada israeliană cu ocazia Sărbătorii Luminilor (Hanuka), Dermer a insistat că mutarea sediului misiunii diplomatice americane la Ierusalim ar fi un mare pas înainte înspre pace şi că nu va amplifica tensiunile în lumea arabă, după cum au avertizat opozanţii acestui plan.

Israelul şi palestinienii, care doresc un stat al lor, revendică Ierusalimul ca şi capitală a lor. Administraţiile americane care s-au succedat până acum au declarat că statutul oraşului trebuie să fie negociat. Dar, dacă Trump îşi respectă promisiunea din timpul campaniei electorale, va schimba complet o politică americană veche de câteva decenii şi va atrage un val de condamnare internaţională. Ierusalimul găzduieşte locuri sacre atât pentru evrei, cât şi pentru musulmani şi creştini.

Saeb Erekat, un oficial palestinian de rang înalt, a avertizat la sfârşitul săptămânii trecute că mutarea sediului ambasadei SUA la Ierusalim va însemna „distrugerea procesului de pace ca un întreg”. Ultimele discuţii sprijinite de SUA, privind statalitatea palestiniană, s-au năruit în 2014.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe