Alina Gorghiu: Modul în care ministrul a gestionat criza din Sănătate face imposibilă rămânerea sa în funcţie

Liberalii nu sunt deloc mulţumiţi de prestaţia lui Patriciu Achimaş-Cadariu în fruntea ministrului Sănătăţii.
Alina Gorghiu
Alina Gorghiu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Maniera în care ministrul Patriciu Achimaş-Cadariu a gestionat actuala criză din sănătate face imposibilă rămânerea acestuia în funcţie, a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu.

"Modul în care ministrul Achimaş Cadariu a gestionat actuala criză din Sănătate poate face imposibilă rămânerea domniei sale în funcţie, dar o demisie ar conta prea puţin în acest moment. Primordiale acum sunt alte câteva aspecte. Pe de o parte, ca instituţiile abilitate să se asigure că în cazul tuturor spitalelor cu probleme, pacienţii nu sunt în pericol iar soluţiile care s-au dovedit ineficiente au fost scoase din uz.

În al doilea rând, asigurarea în regim de urgenţă, pentru întreg sistemul de sănătate românesc, a necesarului pentru desfăşurarea în condiţii sigure a actului medical. Trebuie să avem certitudinea că se lucrează cu produse conforme.

Apoi, o chestiune ce nu ţine de rezolvarea punctuală a crizei, dar este extrem de importantă pentru însănătoşirea sistemului: începerea anchetelor de către organele abilitate, pentru aflarea vinovaţilor", a scris vineri, pe contul său de Facebook, şefa PNL Alina Gorghiu.

Declaraţiile au loc pe fundalul valului de revoltă stârnit de scandalul Hexi Pharma, firmă ce vindea dezinfectanţi diluaţi de până la 10 ori spitalelor româneşti.

Ministerul Sănătăţii a publicat vineri o listă a spitalelor unde au fost găsite nereguli în urma controalelor - este vorba de 50 de spitale din 21 de judeţe. Lista a fost publicată după ce presa a criticat faptul că timp de două zile Ministerul Sănătăţii a ţinut secret numele spitalelor unde s-au găsit probleme.

Ministerul Sănătăţii a anunţat ulterior că a decis extinderea, în regim de urgenţă, a prelevării testelor de sanitaţie privind utilizarea tuturor biocidelor folosite în spitale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne