Alexandr Slusari: În guvernul RM vin doi foşti prim-miniştri implicaţi în ”jaful secolului”

Tănase este partenerul constituţional a lui Plahotniuc şi cel care, prin ideea de a plafona taxa de stat, a pavat drumul pentru spălarea a zeci de miliarde de dolari ai mafiei ruseşti, afirmă vicepreşedintele Platformei DA.
Ştefan Sârbu
20.12.2017

alte articole

Alexandr Slusari, vicepreşedintele Platformei DA
Alexandr Slusari, vicepreşedintele Platformei DA (facebook.com)
Ştefan Sârbu
20.12.2017

Vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandr Slusari susţine că sub paravanul guvernului tehnocrat, oligarhul Vlad Plahotniuc ar fi promovat în Executivul de la Chişinău mai mulţi oameni pătaţi la fel ca el şi, implicit, puternic şantajabili. Ei vor fi foarte docili şi vor executa orice ordin de la GBC fără nicio precizare. În cel mai rău caz, pot fi sacrificaţi, deoarece nu fac parte din Partidul Democrat.

”Pleacă Gheorghe Balan, după mine, cel mai onest om din guvernul precedent, care în acelaşi timp a fost un specialist foarte bun în domeniul reglementării problemei transnistrene. Octavian Calmîc a fost un conformist, care închidea ochii la multe scheme obscure din domeniu, însă (ştiu precis) categoric nu a vrut să vină cu generarea altor scheme. De Bîtcă, cu toată loialitatea lui faţă de stăpân, le era ruşine chiar mai multor fruntaşi ai PD”, comentează vicepreşedintele Platformei DA pe pagina sa de socializare menţionând că vin doi foşti simpli prim-miniştri Leancă şi Gaburici, traseişti politici implicaţi în procesul devalizării sistemului bancar.

Alexandr Slusari aminteşte că Leancă, alături de Candu, Drăguţan şi Arapu a semnat Hotărârea Guvernului din 13 noiembrie 2014 privind oferirea garanţiei de stat în valoarea de 9,5 miliarde lei MD pentru acordarea creditului celor trei bănci fraudate. A făcut acest lucru fără instaurarea imediată a administraţiei de stat în aceste bănci. Drept rezultat, pe 24-26 noiembrie doar din Banca Socială au fost sustrase 13,5 miliarde lei MD.

”Bănuiesc că marele "european" în fiecare noapte are visuri cu sunetul cătuşilor, care vor deveni reale după apariţia justiţiei independente”, a adăugat vicepreşedintele Platformei DA care a ţinut să puncteze că Gaburici împreună cu Bride şi acelaşi Arapu a mai oferit garanţii de stat pentru acordarea creditelor aceloraşi bănci în suma de 5,4 miliarde lei MD. Mai planifica să acorde încă 7,5 miliarde lei MD, însă protestele masive începute în aprilie 2015 l-ar fi oprit.

Alexandr Slusari aminteşte că în perioada scurtă în care Gaburici a fost prim-ministru toţi ziarişti erau foarte curioşi dacă acesta are diplomă reală. Pentru acest lucru a fost chemat la procuratură şi pentru falsificarea diplomei a fost deschis un dosar penal. Însă, după demisie, procuratura nu a mai avut întrebări în ceea ce priveşte studiile acestuia. ”Probabil, Plahotniuc a decis ca un personaj fără diplomă, fost prieten al lui Filat, care are implicarea în dosarul jafului secolului ar fi cel mai eficient ministru al Economiei.”

În concluzie, vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr notează că Leancă şi Gaburici vor lucra împreună cu ministrul Justiţiei Alexandru Tănase, un fost prieten a lui Filat, ”mare partener constituţional a lui Plahotniuc şi persoana, care prin ideea sa de a plafona taxa de stat, a pavat drumul pentru spălarea grandioasă de zeci de miliarde de dolari ai mafiei ruseşti. Leancă, Gaburici, Tănase, Jizdan sunt persoane vulnerabile şi dependente totalmente de Plahotniuc, menite să-i asigure un fundal, pe care acesta trebuie să arate în faţa poporului un pic mai alb.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor