Agresiune publică a lui Ponta la adresa Hotnews

Victor Ponta
Victor Ponta (Epoch Times România)

"Televiziunile de ştiri au ajuns, cu puţine excepţii, la mâna USL, cu precădere PSD. Fie sunt controlate direct de politicieni, de oameni ai PSD, fie au fost îmblânzite ca pe vremea lui [Adrian n.r.] Năstase cu fiscul. Cam toată lumea se închină azi la Victor Ponta", acuză cunoscutul editorialist Dan Tapalagă agresiunea publică pe care premierul Victor Ponta a comis-o la adresa Hotnews.ro, vineri seara, într-o conferinţă de presă ţinută la Guvern.

Subiectul care l-a înfuriat pe Ponta a fost China, sau, mai exact, întrebările puse de reporterul Hotnews, Claudia Pârvoiu, pe tema negocierilor ce se vor purta la summitul liderilor din China şi statele Europei Centrale şi de Est ce va avea loc în aceste zile la Bucureşti.

Claudia Pârvoiu "şi-a permis" să îl întrebe pe Victor Ponta cum comentează o circulară trimisă de Bruxelles ţărilor europene care vor participa la summitul de la Bucureşti, scrisoare prin care UE le cere statelor ce vor discuta cu delegaţia Chineză, condusă de însuşi premierul Li Keqiang, "să se păstreze în cadrul convenit la nivel comunitar".

Subiectul este de maximă actualitate iar circulara Bruxelles-ului, făcută publică de Hotnews, este "fără precedent". UE le cere ţărilor participante la summit ca nici o negociere cu China să nu treacă peste liniile directoare de negociere stabilite la nivel comunitar şi ca statele membre să informeze Bruxelles-ul în legătura cu eventualele acorduri încheiate cu China.

Motivele? UE suspectează guvernul Chinei că pune în practică o strategie de tip "divide et impera" şi intenţionează să intre cu forţa pe piaţa europeană, nu cu condiţii pe care China să le negocieze în mod transparent şi fair-play la Bruxelles ci, prin acorduri "flexibile" cu guvernele est europene, pe care criza le face vulnerabile în faţa promisiunilor chinezilor de a investi masiv în ţările lor.

Liderii UE se tem ca ţările estice, mânate de nevoia de investiţii, să nu coboare standardele şi să accepte acorduri dezavantajoase pentru comunitatea europeană, care să dea apoi Beijingului atuuri pentru a negocia în forţă viitorul acord de investiţii între China şi Bruxelles.

Europa şi China se situează pe poziţii adverse în câteva dosare comerciale "delicate", precum piaţa panourilor solare, subiect care a tensionat relaţiile în acest an, iar UE le cere ţărilor membre să fie solidare şi să nu permită intrarea investitorilor chinezi pe pieţele lor interne în condiţii care nu sunt transparente şi care ar permite un acces nereglementat şi necontrolat al Chinei la pieţele din vest.

Chiar dacă România se numără printre ţările cărora li se cere prudenţă prin circulara UE, Guvernul a aprobat, fără a ţine seama de aceasta, în şedinţa din 20 noiembrie, zece memorandumuri legate de mai multe proiecte pe care România ar urma sa le implementeze cu finanţare de la Guvernul Chinez (două reactoare nucleare la Cernavodă, centrala pe lignit la Rovinari, termocentrala Deva etc. etc. plus export de vaci şi porci, plus sprijin acordat gigantului chinez de telecomunicaţii Huawei, companiei pe care Australia nu a primit-o la licitaţiile sale naţionale suspectând-o de spionaj), Claudia Pârvoiu "şi-a permis" să îl întrebe pe Victor Viorel Ponta cum comentează circulara UE.

Răspunsul lui Ponta a fost nu doar agresiv ci şi total incorect. În loc să răspundă la întrebarea, altminteri justificată, a reporterei, Ponta i-a cerut acesteia să îşi dezvăluie sursa, întrebând-o de unde a aflat de circulară, dacă a citit-o şi care sunt sursele ei. "A soma un ziarist de la înălţimea funcţiei de premier să-şi dezvăluie sursele, reprezintă o formă de presiune şi atac la adresa presei" afirmă într-un articol dedicat subiectului editorialistul Dan Tapalagă. Sursele unui jurnalist sunt "ceva sfânt" iar politicul nu are voie să-i ceară o astfel de încălcare a deontologiei profesionale.

Cum, fireşte, Claudia Pârvoiu nu i-a răspuns la întrebare, Ponta a dat răspunsul chiar el. Sigur-sigur circulara "s-a scurs" în presă de la Cotroceni.

Începe să se simtă atmosfera sufocantă de pe vremea guvernării Năstase, pe care o cunosc atât de bine, ca fost şef al secţiei politice de la Evenimentul Zilei în perioada 2002 - 2004. Victor Ponta dezvoltă, după numai un an de guvernare, dispreţul, aroganţa şi brutalitatea faţă de presă la care a ajuns Adrian Năstase în câţiva ani, spre finalul guvernării sale. Are deja obsesia propagandei totale, este ahtiat după imagine şi îl scoate din minţi orice voce critică. Vrea să alinieze, să controleze

Dincolo de "clişeul penibil utilizat de premier de fiecare dată când se vede pus în dificultate de un ziarist: îl acuză pe loc de băsism sau sugerează că ar fi "trompeta Cotroceniului" şi cu asta, basta, închide subiectul", Dan Tapalagă remarcă faptul că Ponta şi-a făcut din intimidarea presei un obicei.

Asemenea vremuri negre, în care puţinii jurnalişti care încă îl mai pun în dificultate pe Ponta intră automat pe lista neagră, ameninţaţi cu anchete, somaţi să-şi facă publice sursele etc., presa nu a mai trăit de pe vremea lui Adrian Năstase, cel care , l-a "ridicat" pe Ponta de la statutul de simplu procuror la cel de Şef al Corpului său de Control. Momentul a marcat ascensiunea fulminantă a lui Ponta până la înalta funcţie de Premier pe care o dezonorează azi.

Războaiele lui Ponta cu "incomozii"

A fost mai întâi încercarea de intimidare a DNA prin revocarea din funcţie a procurorului Papici.

A urmat la interval de doar câteva zile atacul direct la presă (printre primele vizate fiind Realitatea TV), prin introducerea în noul Cod al Insolvenţei a dreptului de a oricărei televiziuni sau post de radio aflat în dificultate.

A urmat blocarea conturilor Evenimentului Zilei, după ce realizatorii emisiunii TV cu acelaşi nume au realizat un interviu foarte popular cu Traian Băsescu, interviu preluat de toate agenţiile de ştiri.

"Începe să se simtă atmosfera sufocantă de pe vremea guvernării Năstase, pe care o cunosc atât de bine, ca fost şef al secţiei politice de la Evenimentul Zilei în perioada 2002 - 2004. Victor Ponta dezvoltă, după numai un an de guvernare, dispreţul, aroganţa şi brutalitatea faţă de presă la care a ajuns Adrian Năstase în câţiva ani, spre finalul guvernării sale. Are deja obsesia propagandei totale, este ahtiat după imagine şi îl scoate din minţi orice voce critică. Vrea să alinieze, să controleze, să manipuleze", caracterizează Dan Tapalagă ceea ce se întâmplă acum în presa românească, parte „vândută” politic, parte intimidată sub bocancul arogantului premier român.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne