Afganistan, dictatorii militari revin în cursa pentru preşedinţie. Între timp se ucide

Talibani înarmaţi au fost înrolaţi în forţele guvernamentale, 3 noiembrie 2012 (Aref Karimi / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
18.10.2013

Absenţa lui Karzai de pe lista candidaţilor la preşedinţia Afganistanului, datorată faptului că acesta a atins deja limita constituţională de două mandate, face ca in cursa electorală pentru preşedinţia statului să rămână toţi dictatorii militari care au însângerat ţara înainte de dominaţia talibanilor.

Abdul Rasul Sayyaf, omul care l-a invitat pe Osama Bin Laden în Afganistan în 1996 şi "maestrul" ideologic al teroristului Khalid Shaykh Muhammad, creierul atacului celor două Turnuri Gemene, aspiră la cea mai înaltă funcţie în stat. Acesta a fost unul dintre liderii de mujahedini care au luptat împotriva sovieticilor.

Human Rights Watch l-a acuzat de crime de război în timpul războiului civil din anii 90. Alături de el îl va avea ca adjunct pe Ismail Khan. Recent, Khan şi-a confirmat pacifismul prin lansarea unui apel de a distribui arme "luptătorilor" care cu siguranţă, în opinia sa, vor trebui să se confrunte cu talibanii, după retragerea trupelor americane ISAF, misiunea militară a NATO.

Ashraf Ghani, un alt aspirant prezidenţial, ministru de finanţe şi fost oficial al Băncii Mondiale, aduce cu el şi pe fostul lider militar uzbec Rashid Dostum, pe care il propune ca adjunct.

În cursă a fost lansat, de asemenea, generalul Abdul Rahim Wardak, ministrul Apărării în 2004-2012, format în Statele Unite ale Americii şi Cairo, comandantul de mujahedini care s-a retras temporar din viaţa publică după 1992, atunci când "partizanii" luptei împotriva ruşilor au început să sacrifice cu plăcere. Acestuia, Karzai i-a dat sarcina descurajantă de revigorare a armatei afgane.

Familia preşedintelui în exerciţiu va fi reprezentată de fratele său mai mare, Qayum, în vârstă de 56 de ani, la timpul său om de afaceri în America şi parlamentar în Afganistan pentru un mandat, numit recent pentru a gestiona relaţiile cu talibanii. Nu putea fi evitat Abdullah Abdullah, omul învins de Karzai la votul din 2009, fost purtător de cuvânt al eroului naţional Ahmad Shah Massoud, Leul de Panjshir.

Între timp numărul morţilor creşte. În fiecare zi se ucide. Georgette Gagnon, director al departamentului pentru Drepturi Umane al Misiunii Naţiunilor Unite în Afganistan (UNAMA), calculează că în primele opt luni ale anului 2013, numărul victimelor în rândul civililor a crescut cu 16 la sută.

Responsabili de măcelul în masă sunt talibanii, pe care Gagnon îi numeşte în mod educat "grupurile anti-guvernamentale". Hamayoun, preşedintele Comisiei de apărare a Parlamentului afgan susţine că preţul în sânge plătit de către poliţia şi armata afgană este de 6.000 de oameni, aproape dublu faţă de 2012.

Americanii au cerut, până la sfârşitul lunii, un acord privind trupele care vor rămâne după sfârşitul operaţiunilor de luptă, programat pentru data de 31 decembrie a anului viitor. Ca întotdeauna Hamid Karzai a găsit o modalitate de a eluda ultimatumul. Acordul, a anunţat el, va fi depus în termen de o lună la Loya Jirga, adunarea unde se întâlnesc mai mult de o mie de bătrâni şi şefi de triburi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor