ADUC: Piaţa de utilaje pentru construcţii se apropie de nivelul din 2006,după o cădere de 80% în 2009

Epoch Times România
25.04.2012

Piaţa utilajelor pentru construcţii se apropie în acest an de nivelul din 2006, după o cădere de circa 80% în 2009, a declarat miercuri preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Utilaje pentru Construcţii (ADUC), Petre Băbiceanu.

”În 2009 piaţa a scăzut cu până la 80%, iar la acest lucru s-a adăugat lipsa de apetit din partea finanţatorilor. Am rămas cu 20% din piaţa lui 2008 şi, în mod dezastruos, 2010 a continuat să scadă cu 20% atât pentru utilaje, cât şi pentru camioane. În 2012, după un prim trimestru mai slab, pe fondul vremii nefavorabile, am revenit pe un trend pozitiv. Ne apropiem de valorile din 2006. Piaţa este departe de vârfurile valorice din 2008 şi 2007”, a explicat Băbiceanu la inaugurarea Târgului de Utilaje şi Camioane pentru Construcţii Uticam.

Nivelul vânzările anuale de utilaje pentru construcţii era în 2008 de 3.300 de utilaje, iar în 2009 a ajuns la 780 de utilaje, potrivit datelor ADUC. În 2010, piaţa a continuat să scadă în unităţi, la circa 670 de utilaje, revenindu-se în 2011 pe creştere, astfel că vânzările s-au ridicat la 1.200 de utilaje.

”Pentru 2012 estimăm o creştere de 45%”, a mai spus prşedintele ADUC.

ADUC acoperă 80% din piaţa distribuitorilor de utilaje pentru construcţii.

Târgul, derulat în perioada 25-29 aprilie, are 24.000 de metri pătraţi, urmând ca 40 de expozanţi să îşi prezinte oferte de utilaje şi maşini de construcţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor