Acordul UE-Turcia, aproape de eşec. De ce UE nu are un plan B

Prin acordul de preluare a migranţilor ilegali de către Turcia, UE este la mâna Ankarei şi a lui Erdogan. Acesta încearcă să forţeze ridicarea vizelor până în octombrie, în timp ce europenii nu mai pot accepta concesii şi în lipsa unui plan B speră să păstreze măcar nucleul acordului.
Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel şi premierul turc Recep Tayyip Erdogan.
Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel şi premierul turc Recep Tayyip Erdogan. (Adam Berry / Getty Images)

În ultimele săptămâni, tonul turcilor a devenit tot mai apăsat. Ministrul de Externe turc Mevlut Cavusoglu a cerut ca liberalizarea vizelor să se producă până în octombrie, ameninţând că în caz contrar pactul în criza refugiaţilor va deveni istorie. Pe aceeaşi linie, ambasadorul turc la Bucureşti, Osman Koray Ertaş, a declarat că partea turcă nu vrea să lanseze ameninţări prin intermediul presei, dar că acordul privind migranţii ar putea fi afectat. El a insistat pe faptul că Turcia şi-a respectat partea ei din înţelegere luând înapoi toţi migranţii, nu doar refugiaţii sirieni, ci şi pe cei afgani, iar acum este rândul UE să-şi îndeplinească promisiunile.

Liderii europeni însă nu mai par dispuşi să facă şi mai multe concesii şi să se lase şantajaţi în continuare de regimul Erdogan, care acum face o epurare masivă în armată, poliţie, educaţie şi în toate instituţiile în general a aşa-zişilor oameni ai mişcării Fetullah Gulen. Liderul SPD, Sigmar Gabriel a declarat că Germania şi Europa nu trebuie să se lase în niciun caz şantajate, iar ministrul de Externe austriac Sebastian Kurz a spus că Europa nu poate sta în genunchi în faţa Turciei. Pe aceeaşi linie, liderul CSU, Horst Seehofer, a cerut încheierea negocierilor de aderare ale Turciei la UE.

Pe de altă parte, Erdogan şi AKP au investit atât de mult capital politic în obţinerea eliminării vizelor turistice încât nu-şi permit să renunţe la acest obiectiv pentru că ar fi un eşec. UE continuă însă să insiste pe îndeplinirea tuturor celor 72 de condiţii necesare pentru asta, ceea ce este însă aproape imposibil în actualul context. În primul rând, este foarte greu de crezut că, după puciul eşuat, legea anti-teroristă va fi schimbată şi se va restrânge definiţia terorismului pentru a împiedica abuzuri precum întemniţarea oponenţilor politici fără un proces echitabil.

Un alt aspect problematic este că pactul UE-Turcia cerea autorităţilor de la Ankara să garanteze libertatea de exprimare, ori în prezent aceasta este încălcată grav prin închiderea masivă a unor instituţii media, prin arestarea unui număr mare de jurnalişti şi concedierile la scară largă de funcţionari şi judecători.

În al treilea rând, prin liberalizarea vizelor, UE s-ar putea trezi cu un val mare de refugiaţi turci, în locul sirienilor şi afganilor, care fug de prigoana declanşată de Erdogan. Potrivit Tagesspiegel, în primele 6 luni ale anului 2016 numărul celor care caută azil în Germania a fost aproape la fel de mare ca în tot anul 2015. Majoritatea acestora vin din teritoriile locuite de kurzi, unde continuă confruntările dintre armată şi PKK. Chiar dacă doar unui număr mic dintre ei, reprezentând 5,2%, le-au fost aprobate cererile de azil, în caz de liberalizare a vizelor, ei ar putea forţa nota să ajungă în UE. Prin urmare acum Uniunea are de ales între refugiaţi sirieni, pe care se chinuie să-i preia în baza principiului 1:1 direct din Turcia, şi un flux potenţial de refugiaţi turci.

O altă problema semnalată de autorităţile greceşti, dar şi de organizaţii precum Amnesty Internaţional, este că Turcia nici măcar nu este un stat terţ sigur, ceea ce implică faptul că trimiterea refugiaţilor intraţi în Europa înapoi pe teritoriul acesteia nu a fost corect cel puţin din punct de vedere moral, dacă nu şi juridic. Puciul nu a făcut decât să înrăutăţească situaţia dintr-o ţară în care autorităţile nu pot garanta nici siguranţa propriilor cetăţeni.

Din toate motivele de mai sus, pactul UE-Turcia riscă să eşueze. Nu trebuie omis nici faptul că din 72.000 de refugiaţi cât s-au angajat statele europene să preia, în mod ordonat, direct din Turcia, doar 800 au fost relocaţi până acum. În plus, numărul ţărilor dispuse la relocare pe baza de cote voluntare nu este foarte mare, iar statele Vişegrad se opun în continuare.

Pe ce mizează UE

UE nu are niciun plan B în acest moment şi speră probabil ca Turcia, deşi nu va primi ridicarea vizelor, să nu lase pactul să eşueze complet, pentru că astfel ar risca ruptura totală cu Uniunea. Astfel, Ankara ar putea să denunţe principiul 1:1, potrivit căruia pentru fiecare imigrant ilegal pe care-l ia înapoi din insulele greceşti, poate trimite pe cale legală un refugiat sirian de pe teritoriul turc în UE. Această acţiune nu ar avea însă consecinţe majore, atâta vreme cât Turcia rămâne paznicul graniţei externe a UE şi nu dă drumul la fluxurile migratorii.

Ankara ar putea să denunţe principiul 1:1, potrivit căruia pentru fiecare imigrant ilegal pe care-l ia înapoi din insulele greceşti, poate trimite pe cale legală un refugiat sirian de pe teritorul turc în UE. Această acţiune nu ar avea însă consecinţe majore, atâta vreme cât Turcia rămâne paznicul graniţei externe a UE şi nu dă drumul la fluxurile migratorii.

Europenii aşteaptă acum să vadă până unde va merge Turcia cu ameninţările în practică şi dacă nu este vorba doar despre retorică menită să sperie UE. Ei mizează pe faptul că Turcia este prea interconectată economic cu Europa pentru a risca o ruptură şi un eşec care l-ar costa pe Erdogan şi în plan intern.

UE se amăgeşte însă crezând că va contracara şantajul lui Erdogan cu pârghii economice. Vizita pe care i-o face acesta astăzi preşedintelui rus Vladimir Putin este axată şi pe reluarea Turkish Stream şi a cooperării economice. Preşedintele turc vrea să arate că are alternative şi poate sfida atât UE, cât şi NATO, şi mai mult că poate juca cartea şantajului până va obţine ce-şi doreşte.

Aderarea la UE, în suspensie

Dincolo de acordul UE-Turcia se pune şi problema negocierii aderării Turciei la UE. Sunt deja tot mai multe voci precum ministrul de Externe austriac care spun că în urma măsurilor nedemocratice luate de Erdogan după puciul eşuat, acestea ar trebui întrerupte pentru că nu mai au sens. Din punct de vedere principial aşa este - un stat care nu respectă criteriile de la Copenhaga nu are ce să caute în Uniune, dar asta ar însemna ca UE să rupă relaţiile cu Turcia, ceea ce nu este în interesul europenilor care au în continuare nevoie de Turcia mai ales pentru combaterea Statului Islamic şi a terorismului în general.

Rămâne de văzut ce va face Angela Merkel, care a fost avocata folosirii Turciei ca portar în criza refugiaţilor. Potrivit unui sondaj comandat de ziarul ”Bild am Sonntag”, în Germania 66% dintre cetăţeni se pronunţă pentru încheierea negocierilor de aderare cu Turcia. La fel de nepopular este şi acordul privind criza refugiaţilor cu Turcia. Potrivit unui sondaj Emnid, realizat la comanda aceleiaşi publicaţii, 52% dintre germani vor să se puă capăt acestuia, faţă de 35% care vor să-l păstreze. Mai mult, 46% dintre alegătorii CDU sunt pentru încheierea acordului, ceea ce nu face decât să îngreuneze deciziile cancelarului.

Pe de altă parte, cu fiecare atac terorist care are loc în Europa, partidele populiste, anti-imigraţioniste câştigă teren făcând legătura între terorism, musulmani şi refugiaţi. În Franţa, Marine Le Pen riscă să producă un şoc la alegerile prezidenţiale, iar în alte state, partide precum Alternativa pentru Germania vor pune o presiune şi mai mare pe partidele mainstream. În plus, să nu uităm că Viktor Orban a anunţat deja un referendum privind cotele obligatorii de relocare a refugiaţilor care va avea loc în octombrie şi în perspectiva căruia face campanie puternică pentru NU. Cu alegeri decisive în Franţa şi Germania în 2017, misiunea Europei de a gestiona solidar criza refugiaţilor va fi şi mai dificilă.