Români cu care te poţi mândri. Ion Mănucu, omul care a oprit trenurile cu mineri
Venirea minerilor pe 14 iunie în Capitală, unde au bătut şi devastat aruncând România în haos, a fost un act pregătit, nu ceva spontan, aşa cum au încercat autorităţile vremii să acrediteze ideea. Astfel, trenurile care i-au adus în Bucureşti pe mineri au fost pregătite din timp, a relatat luni fostul inginer CFR Ioan Mănucu, omul care în iunie 1990 a reuşit să întârzie, pentru două ore, plecarea ortacilor spre Capitală.
"Vreau să scot în evidentă faptul că la calea ferată trenurile circulă regulamentar sau nu circulă, nu există noţiunea de circulaţie spontană a trenurilor. Deci chestiunea voluntară – că noi am plecat şi nu ştiu ce, nu există. În legătură cu trenurile respective, am încercat să vedem dacă putem să punem la dispoziţie garniturile de tren, cele trei garnituri de tren din Petroşani pentru Bucureşti. Am reuşit să compunem trenurile dar nu erau cu numărul de vagoane care au circulat spre Bucureşti, deci cu alte cuvinte trenurile au fast pregătite din timp pentru venirea la Bucureşti. Deci este o chestiune intenţionată şi nu spontană.", a relatat Mănucu la dezbaterea "13 - 15 Iunie 1990 Diversiune urmată de Mineriadă - Clarificări pentru Istorie şi Justiţie", organizată de către Grupul pentru Dialog Social şi Asociaţia 21 Decembrie 1989.