Zelenski vizat de trei tentative de asasinare de la invadarea Ucrainei de către Putin

Volodimir Zelenski (Getty Images)
Andrei Popescu
04.03.2022

Cel puţin trei tentative de asasinare au avut loc împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de la invadarea Ucrainei de către Rusia, relatează thetimes.co.uk. Potrivit publicaţiei, două grupuri de mercenari - asasini ceceni şi membri ai Grupului Wagner - au fost trimise în Ucraina cu acest obiectiv.

“Pot spune că am primit informaţii de la Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, care nu doreşte să facă parte din acest război sângeros”, a declarat secretarul ucrainean pentru securitatea naţională şi apărare la posturile locale de televiziune.

Potrivit sursei citate, Grupul de mercenari Wagner, care este susţinut de Kremlin, s-ar fi aflat în spatele a două dintre atentate.

Există peste 400 de membri ai Grupului Wagner în Kiev, după ce membrii săi s-au infiltrat în Ucraina cu o “listă de ucis” care include 24 de oficiali, ale căror decese ar provoca haos în guvernul ucrainean, au afirmat surse pentru Times.

Totodată, Zelenski a evitat o tentativă de asasinare, sâmbătă, la marginea Kievului, când un grup de asasini ceceni au fost ucişi înainte să poată ajunge la liderul ucrainean.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor