Vosganian îl compară pe Dan Barna cu liderii comunişti din anii '50
alte articole

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian îl compară pe şeful USR Dan Barna, candidatul partidului la Cotroceni, cu liderii comunişti din anii 1950.
"Ceea ce uneşte marxismul comunism şi neo-marxismul userist este ... elanul. Lipsiţi de realizări care să le justifice ascensiunea politică, liderii comunişti ne-au oferit în anii '50 ... elanul revoluţionar. Mai apoi, ei ne-au oferit diverse alte forme de elan: elanul solidarităţii, elanul forţelor creatoare, elanul muncitoresc etc. Elanul se găsea până şi în Imnul Republicii.
Aceeaşi reţetă ne-o oferă Dan Barna, proaspăt candidat din partea USR la Preşedinţia României. Principalul argument care îi motivează candidatura este tot ... elanul.
După toate binefacerile pe care ni le-au adus elanurile de diverse feluri, nu putem decât să spunem: să ne ferească Dumnezeu de prea mult elan!", a scris Varujan Vosganian pe pagina sa de socializare.