Vladimir Ciorbă a colaborat cu procurorii în dosarul Nordis. Soţia lui, nu [SURSE]

Laura Vicol şi sotul ei Vladimir Răzvan Ciorbă (Facebook)
Ana Ion
05.02.2025

Laura Vicol şi soţul ei, Vladimir Ciorbă, şi-au petrecut noaptea în arest. După aproape nouă ore în faţa procurorilor, cuplul Laura Vicol - Vladimir Ciorbă a ieşit din sediul DIICOT fără cătuşe, dar a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei. Potrivit ObservatorNews, care citează surse, omul de afaceri a colaborat cu procurorii. În schimb, Laura Vicol s-a prevalat de dreptul la tăcere.

Cei vizaţi în dosar au fost interceptaţi discutând despre sumele fabuloase provenite de la clienţii păgubiţi. De altfel, procurorii DIICOT o acuză pe Laura Vicol că "nu manifestă decât dispreţ faţă de clienţii păgubiţi, în condiţiile în care conştientă fiind de provenienţa infracţională a sumelor dobândite le epuizează rapid prin cheltuieli opulente şi extravagante într-un interval de timp foarte scurt".

Referatul trimis de DIICOT în instanţă conţine stenograme cu convorbiri purtate de oameni care făceau parte din reţeaua Nordis, în care aceştia vorbeau despre modul în care "dispăreau" banii clienţilor pe cheltuieli de lux. Una dintre cele mai relevante este convorbirea purtată la telefon, pe 09.01.2024, de Oana Claudia Oprea (contabila grupării) cu mama sa.

  • Oana Oprea: Şi gândeşte-te că ei au luat şi din proiectul ăsta care urmează a fi construit lângă Mamaia. Că noi mai avem un teren unde se mai ridică acuma 3 blocuri
  • Z. M.: Îhî..
  • Oana Oprea: Că în total proiectul are 7 blocuri.
  • Z. M.: Vai de capul meu, mă, dar unde dracu s-au dus atâţia bani, mă Oana, mă?
  • Oana Oprea: Eh... în şifonierul Laurei, în maşinile lui Vlad, în bijuteriile tuturor!
  • Z. M.: Mă, dar atât de mulţi?
  • Oana Oprea: Păi, mama, calculează, eu am luat atâta, ăla a luat atâta, în... treptat! În timp, salariile care au fost, Sanda casă, eu apartamente, Emanuel cu copiii, plimbări, vacanţe, petreceri, city break-uri, şi d-alea cum se numeşte...
  • Z. M.: Şi banii nu veneau de nicăieri să producă alţii
  • Oana Oprea: EVENIMENTE! Ce evenimente au fost şi câţi bani s-au pierdut la evenimentele alea, ferească Dumnezeu!
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor