Vicepreşedinte al unei cunoscute asociaţii de magistraţi se alătură PSD. Va candida alături de Olguţa Vasilescu

Olguta Vasilescu si Dan Stefan
Olguta Vasilescu si Dan Stefan (Facebook)

Fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu, actualmente candidat la Primăria Craiovei, anunţă printr-o postare pe Facebook că echipei PSD i s-a alăturat vicepreşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, acesta urmând să candideze pentru un post de consilier local.

"Vicepreşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, judecătorul Dan Ştefan Spînu, s-a alăturat echipei Partidului Social Democrat şi candidează pentru funcţia de consilier local al municipiului Craiova.

Fost preşedinte al Judecătoriei Craiova, fost magistrat la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova, cadru universitar la Facultatea de Drept Nicolae Titulescu din cadrul Universităţii din Craiova, Dan Ştefan Spînu îşi va aduce contribuţia în administraţia publică locală prin vasta experienţă profesională juridică.

Ne bucurăm să primim în echipă noastră un om deosebit şi recunoscut la nivel naţional pentru meritele sale atât din mediul academic, cât şi din domeniul Justiţiei!", scrie, pe Facebook, Olguţa Vasilescu.

Reamintim că Asociaţia Magistraţilor din România s-a remarcat prin poziţii favorabile PSD-ului şi SIIJ. AMR este condusă de judecătoarea Andreea Ciucă, în 2003 aceasta fiind acuzată de luare de mită de procurorii PNA-lui înfiinţat de Adrian Năstase. Judecătoarea ar fi fost prinsă în flagrant cu banii primiţi de la un politician local, dar a susţinut că a fost vorba de un împrumut. Ciucă a fost chiar arestată de procurori (la vremea respectivă, aceştia puteau să emită mandate de arestare), însă a fost eliberată de Instanţa supremă. Judecătoarea Andreea Ciucă a fost achitată definitiv în 2010 de un complet de 9 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, relatează G4Media.

Mai mult, potrivit Europa Liberă, Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), UNJR şi Asociaţia Procurorilor (APR) s-au pronunţat împotriva organizării referndumului pe justiţie (26 mai 2019) concomitent cu alegerile europarlamentare şi au susţinut că modificările aduse legilor justiţiei sunt foarte bune, iar Secţia specială pentru anchetarea magistraţilor este necesară.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne