Vestea care a întristat milioane de români: Simona Halep, suspendată patru ani în procesul de dopaj
Simona Halep, dublă campioană de Grand Slam, a fost suspendată până în octombrie 2026 pentru două încălcări separate ale regulilor antidoping, a anunţat marţi Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA), potrivit Reuters.
Românca în vârstă de 31 de ani, fostă campioană la Wimbledon şi la Roland Garros, a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat, un stimulent sanguin interzis, la US Open, anul trecut.
"Prima (acuzaţie) se referea la un rezultat analitic negativ (AAF) pentru substanţa interzisă roxadustat la U.S. Open în 2022, efectuat prin teste regulate de urină în timpul competiţiei", a precizat ITIA într-un comunicat.
Simona Halep a negat cu tărie că a luat cu bună ştiinţă substanţa interzisă şi a spus că are dovezi care arată că mici cantităţi de medicament împotriva anemiei au intrat în organismul ei dintr-un supliment licenţiat care a fost contaminat.
"Tribunalul a acceptat argumentul Simonei Halep că a luat un supliment contaminat, dar a stabilit că volumul ingerat de jucătoare nu ar fi putut duce la concentraţia de roxadustat găsită în proba pozitivă. A doua acuzaţie se referea la nereguli în paşaportul biologic al sportivului (ABP) al lui Halep", a adăugat ITIA.
Aceasta a precizat că acuzaţia privind ABP a fost, de asemenea, menţinută deoarece trei experţi independenţi au fost unanimi în privinţa faptului că "dopajul probabil" a fost explicaţia pentru neregulile din profilul lui Halep.