Activistul Valeriu Nicolae, fondatorul proiectului „Casa Bună”, s-a declarat uimit de „tupeul” lui Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, de a se pretinde antisistem şi a opinat că lucrurile stau exact pe dos, mai exact, că edilul sectorului 5 este o creaţie a sistemului.
Totodată, Nicolae a spus că i se pare „incredibil” faptul că Piedone vrea să devină primarul general al Capitalei.
„A trecut prin nouă partide. Deci s-a plimbat… Deci e incredibil. Tac-su a fost unul dintre cei mai şmecheri comunişti. Piedone spune că era dus la şcoală şi adus de la şcoală cu Mercedesul cu şofer. În timpul comuniştilor, numai ăia care erau senzaţional de bine conectaţi cu Securitatea aveau Mercedes cu şofer.", a declarat Valeriu Nicolae la B1TV.
"Şi deşi îl ducea Mercedesul cu şofer la şcoală, ăsta a fost un îngălat, un îngrămădit. Toate mediile lui au fost sub 5,50. N-a fost în stare să termine liceul în timpul comuniştilor, dar devine şef la Camera (Casa) de comenzi, de unde îşi luau toţi mahării comunişti păpica. Deci ăsta, fără şcoală, fără nimic, ajunge şef acolo. Cum? Fiind antisistem?", a adăugat Nicolae.
„Şi dacă te uiţi, te îngrozeşti: oamenii din jurul lui sunt toţi mega-conectaţi. Şi-a luat oamenii care au lucrat la Sectorul 4, au venit la el. Sunt legături senzaţionale între oamenii ăia şi mega-mafioţii şi securiştii. Tupeul cu care hoţul strigă 'hoţii!' mi se pare incredibil”, a mai spus activistul.
„Mi se pare incredibil că Piedone are tupeul să vrea să fie primarul Capitalei!”, a mai declarat Valeriu Nicolae, pentru B1 TV.