USR susţine că spitalele rămân fără Furosemid. Wiener: "Nu ştiu dacă ministrul Rafila ştie. Sau dacă îi pasă"

Farmacie, medicamente
Farmacie, medicamente (Epoch Times)

USR a lansat, miercuri, un atac la adresa ministrului PSD al Sănătăţii, Alexandru Rafila, acuzându-l de iresponsabilitate şi de faptul că nu s-a asigurat că există stocuri strategice sau contracte ferme pentru lista medicamentelor esenţiale.

În acest context, USR a atenţionat că lipsa Furosemidului pune în pericol vieţile a mii de bolnavi de inimă din România, adăugând că acest medicament, în forma injectabilă, este esenţial pentru cazurile de urgenţă.

La rândul său, medicul Adrian Wiener, deputat USR, a afirmat că medicii sună disperaţi la farmacii, adăugând că se cumpără din farmaciile cu circuit deschis toate stocurile de Furosemid pentru a mai putea avea pentru câteva zile în spitale, pentru urgenţe şi că spitalele epuizează încet şi stocurile de “Plan Alb”, adică stocurile obligatorii, vitale, pentru medicamentele esenţiale.

“Nu ştiu dacă ministrul Rafila ştie. Sau dacă îi pasă. Nici nu contează, atât timp cât nu face nimic. Rafila se comportă, aşa cum ne-a obişnuit, ca un consultant, nu ca un ministru responsabil. Ministrul Rafila nu are nicio strategie pentru a creşte accesul românilor la medicamente. Criza de medicamente devine o stare de fapt oficializată prin inacţiune şi tăcere. Sigur, nu veţi auzi nici managerii de spital comentând prea vocal. Şi cu siguranţă nu-l veţi auzi pe managerul Cîrstoiu zicând nici pâs. Nici în metrou, nici prin studiourile de televiziune”, a mai spus Wiener.

De asemenea, USR a mai precizat, într-un comunicat, că orice ministru responsabil al Sănătăţii s-ar fi asigurat că există stocuri strategice sau contracte ferme pentru lista medicamentelor esenţiale.

“Avem de-a face cu o nouă demonstraţie a incapacităţii Ministerului Sănătăţii şi a Guvernului PSD-PNL de a asigura dreptul la sănătate al românilor”, se mai arată în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne