Universitatea din Paris nu poate revendica manuscrisele lui Emil Cioran

Epoch Times România
04.12.2008

Justitia franceza a apreciat, miercuri, ca un set de 37 de manuscrise ale filosofului roman Emil Cioran, descoperite de o firma de curatenie, apartin patronului companiei si nu Cancelariei Universitatii pariziene, care revendica proprietatea asupra acestora.

In decembrie 2005, Cancelaria universitara obtinuse o decizie a unei instante de apel, care a interzis, in ultimul moment, vanzarea la licitatie a manuscriselor, puse ulterior sub sechestru.

Printre manuscrise se numara cinci versiuni ale operei "De l'inconvénient d'être né" (Despre neajunsul de a te fi nascut), caiete cu note pregatitoare pentru Ecartèlement (1979) si "Aveux et anathèmes" (Marturisiri si anateme, 1987), precum si 18 caiete inedite continand amintiri si reflectii ale lui Cioran, din perioada 1972 - 1980.

Sesizat de Cancelaria Universitatii, tribunalul de mare instanta din Paris a apreciat miercuri ca institutia nu are nici un drept asupra manuscriselor, iar vanzatorul, Simone Baulez, "poate dispune in mod liber de acestea".

Cu cinci luni inaintea mortii lui Cioran, in februarie 1995, partenera de viata a acestuia, Simone Boue, i-a scris cancelarului Universitatii din Paris, anuntandu-l ca intentioneaza sa doneze bibliotecii Jacques-Doucet manuscrisele lui Cioran. In septembrie 1997, la moartea lui Simone Boue, legatar universal al lui Cioran, fratele ei a facut un inventar al apartamentului, fara a gasi insa nici un manuscris.

Semnatara unui contract pentru curatenia apartamenului, Simone Baulez a gasit manuscrisele in apartament si, nestiind care este valoarea acestora, le-a incredintat pentru vanzarea la licitatie.

Tribunalul a decis miercuri ca Emil Cioran murind in iunie 1995, Simone Boue nu era proprietarul manuscriselor la momentul in care s-a angajat sa le doneze Cancelariei Universitatii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor