Unde se mai duc banii publici: Ponta s-a angajat consilier juridic la Pro România. Îşi dă un salariu de 5.000 de euro

Victor Ponta
Victor Ponta (Epoch Times România)

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, s-a angajat la propriul partid în calitate de consilier juridic cu un salariu brut lunar de peste 25.000 de lei (5.000 euro), potrivit unui document al Autorităţii Electorale Permanente consultat de Europa Liberă. Salariul de consilier este acoperit din banii publici primiţi ca subvenţie pentru partidul pe care îl conduce.

De asemenea, Ponta a răsplătit cu salarii de mii de euro foşti şi actuali colaboratori, printre care şi Geanina Puşcaşu.

Mai exact, Puşcaşu, fosta consilieră a lui Ponta în perioada în care acesta ocupa funcţia de prim-ministru, este încadrată pe un post de consultant în management, iar salariul lunar brut este 21.000 de lei (peste 4.000 de euro). Puşcaşu s-a remarcat şi în timpul campaniei de la europarlamentare din 2019, când a împrumutat partidul cu 1,5 milioane de lei (300.000 de euro). Potrivit declaraţiilor de la acea vreme, femeia s-a împrumutat pentru suma dată Pro România, iar ulterior AEP a restituit suma cheltuită de partid la europarlamentare, deoarece formaţiunea a depăşit pragul de 3%.

Modul în care partidele folosesc banii primiţi din subvenţia încasată de la bugetul de stat rămâne în continuare lipsit de transparenţă. Informaţiile ajung cu întârziere în spaţiul public, iar partidele nu răspund solicitărilor formulate în baza Legii 544/2001 privind accesul liber la informaţiile de interes public. În spatele lipsei de transparenţă, liderii politici utilizează banii publici cum doresc. Controlul Autorităţii Electorale Permanente nu sancţionează un astfel de comportament în privinţa finanţelor partidului.

În context, reamintim că premierul Cîţu a decis să menţină şi în acest an, care nu este unul electoral, subvenţia partidelor politice la peste 250 de milioane de lei. Din această sumă, aproximativ 90 de milioane de lei au fost acordate la rectificarea bugetară adoptată de Guvern, în ciuda promisiunilor făcute de Cîţu că nu va lua o asemenea măsură.

Articolul integral aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne