Ultima zi de campanie: Cumpănaşu prezintă "dovezi" că Luiza Melencu e în viaţa. Cum a reacţionat mama fetei

Alexandru Cumpanasu
Alexandru Cumpanasu (Epoch Times România)

Prezidenţiabilul Alexandru Cumpănaşu, rudă de gradul 6 cu tatăl Alexandrei Măceşanu, una dintre victimele lui Gheorghe Dincă, a susţinut, în ultima zi de campanie, că are dovezi că Luiza Melencu, altă victimă a monstrului din Caracal, ar trăi şi se află în Italia. În sprijinul afirmaţiei sale, Cumpănaşu a prezentat „dovezi” fotografii şi o înregistrare video obţinute, susţine el, de către un investigator privat. El afirmă că filmuleţul a fost făcut în Italia, cu aproximativ 2 săptămâni în urmă.

După ce a postat pe pagina sa de Facebook anunţul că are dovezi că Luiza Melencu ar fi în viaţă, Cumpănaşu a fost invitat la Antena 3 într-o dezbatere electorală în cadrul căreia la un moment dat i s-a cerut să dea aşa zise detalii în legătură cu descoperirea făcută.

Gestul lui Cumpănaşu a stârnit revoltă pe reţelele de socializare, prezidenţiabilul fiind acuzat că nu are scrupule pentru a-şi îndeplini obiectivele personale.

"Şi aflăm ce? Că nişte unii, nu ştim cine, 'investigatori', cică, aflaţi în 'slujba' lui, au produs un filmulet şi nişte poze cu o fată găsită la prostituţie în Italia. Filmuleţ făcut acum 'o săptămână-două', după cum el însuşi ne spune. Filmuleţul le-a fost pus mamei şi bunicului fetei care nu mai e, printr-un apel video, deci pe telefon. Oamenii ăia, săracii, au zis că fata filmată şi fotografiată seamănă cu fetiţa lor, ar putea fi. Deşi, prin video-call, nu i-au auzit vocea, de pildă, voce care se aude, dar nu prin play preluat prin video-call. Nu sînt siguri, spun ei, dar ar putea fi fata lor. Asta e confirmarea, oameni buni. (...) Dacă în ţara asta mai există instituţii, luni la prânz ăsta trebuie internat la balamuc sau băgat la pârnaie, iar Antena 3 lăsată fără licenţă nu luni, ci marţi, când e şedinţă la CNA", a comentat jurnalistul Ovidiu Vanghele.

Cu toate că, iniţial, mama fetei a afirmat că se poate ca fata din video să fie fiica sa, la o analiză atentă femeia a negat că ar fi vorba despre Luiza.

Afirmaţiile prezidenţiabilului sunt contrazise de purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, care a subliniat că pe niciun canal de cooperare internaţională - autorităţi judiciare, cooperare poliţienească – nu există indicii care ar putea susţine ipoteza lui Cumpănaşu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne