UEFA Nations League. Spania, victorie colosală! A învins Germania cu scorul de 6-0

Reprezentativa Spaniei a punctat nu mai puţin de şase ori în poarta Germaniei, un succes deosebit ce le-a asigurat ibericilor calificarea la turneul final al Ligii Naţiunilor la fotbal.
Spania a învins Germania cu scorul de 6-0, succes ce le asigură prezenţa la turneul final al Ligii Naţiunilor la fotbal. (Getty Images)
Marius Drăgoi
18.11.2020

Prima reprezentativă de fotbal a Spaniei a surprins marţi seara prin victoria la scor uriaş obţinută în faţa Germaniei (6-0), ibericii câştigând în urma acestui succes Grupa 4 a Diviziei A a Ligii Naţiunilor.

Cei care au contribuit la calificarea La Furia Roja la turneul final au fost Ferran Torres - jucătorul lui Manchester City trecându-şi în cont un hat-trick (min. 33, 55, 71), respectiv Alvaro Morata (17), Rodri (38) şi Mikel Oyarzabal (89).

Franţa, campioana mondială en titre, calificată la rândul ei la turneul final, a învins Suedia cu 4-2.

Au punctat Olivier Giroud (16, 59), Benjamin Pavard (36), Kingsley Coman (90+5), respectiv Viktor Claesson (4), Robin Quaison (88).

Vicecampioana mondială Croaţia s-a înclinat pe teren propriu cu 2-3 în faţa campioanei europeane şi câştigătoarea primei ediţii a Ligii Naţiunilor, Portugalia. Şi-au trecut numele pe lista marcatorilor Mateo Kovacic (29, 65), respectiv Ruben Dias (53, 90) şi Joao Felix (61).

Rezultatele de marţi:
Liga A
Grupa 3

Croaţia - Portugalia 2-3
Au marcat: Mateo Kovacic 29, 65, respectiv Ruben Dias 53, 90, Joao Felix 61.
Cartonaş roşu: Marko Rog (Croaţia) 51.

Franţa - Suedia 4-2
Au marcat: Olivier Giroud 16, 59, Benjamin Pavard 36, Kingsley Coman 90 5, respectiv Viktor Claesson 4, Robin Quaison 88.

Clasament:
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Franţa 6 5 1 0 12-5 16
2 Portugalia 6 4 1 1 12-4 13
3 Croaţia 6 1 0 5 9-16 3
4 Suedia 6 1 0 5 5-13 3

Grupa 4
Spania - Germania 6-0
Au marcat: Alvaro Morata 17, Ferran Torres 33, 55, 71, Rodri 38, Mikel Oyarzabal 89.

Meciul Elveţia - Ucraina a fost anulat.

Clasament:
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Spania 6 3 2 1 13-3 11
2 Germania 6 2 3 1 10-13 9
3 Ucraina 5 2 0 3 5-10 6
4 Elveţia 5 0 3 2 6-8 3

Liga C
Grupa 1

Luxemburg - Azerbaidjan 0-0
Danel Sinani (Luxemburg) a ratat un penalty în min. 55.

Muntenegru - Cipru 4-0
Au marcat: Stevan Jovetic 14, Aleksandar Boljevic 25, 28, Stefan Mugosa 60.

Clasament:
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Muntenegru 6 4 1 1 10-2 13
2 Luxemburg 6 3 1 2 7-5 10
3 Azerbaidjan 6 1 2 2 2-4 6
4 Cipru 6 1 1 4 2-10 4

Liga D
Grupa 1

Andorra - Letonia 0-5
Au marcat: Antonijs Cernomordijs 6, Janis Ikaunieks 57, 60, Vladislavs Gutkovskis 70 - penalty, Raimonds Krollis 90 - penalty.
Cartonaş roşu: Christian Garcia (Andorra) 90.

Malta - Insulele Feroe 1-1
Au marcat: Matthew Guillaumier 54, respectiv Ari Mohr Jonsson 70.

Clasament:
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Insulele Feroe 6 3 3 0 9-5 12
2 Malta 6 2 3 1 8-6 9
3 Letonia 6 1 4 1 8-4 7
4 Andorra 6 0 2 4 1-11 2

Grupa 2
Gibraltar - Liechtenstein 1-1
Au marcat: Noah Frommelt (autogol) 17, respectiv Noah Frick 44.

Clasament:
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Gibraltar 4 2 2 0 3-1 8
2 Liechtenstein 4 1 2 1 3-2 5
3 San Marino 4 0 2 2 0-3 2

Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor