Udrea are voie să iasă din ţară după condamnare. Cererea DNA, respinsă de judecători

Elena Udrea
Elena Udrea (Eugen Horoiu/Epoch Times România)

Curtea de Apel a respins, vineri, solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de punere a Elenei Udrea sub control judiciar pentru a nu putea părăsi ţara, a anunţat g4media, decizia nefiind însă definitivă.

Solicitarea procurorilor anticorupţie vine în contextul în care fostul ministru al Turismului a fost condamnat în primă instanţă la opt ani de închisoare în dosarul finanţării campaniei prezidenţiale a lui Traian Băsescu din 2009.

Prezentă în sala de judecată, Elena Udrea a declarat că nu are nicio intenţie să părăsească România, motivând că oricum, „statul român te aduce de oriunde”.

Procurorul de şedinţă a argumentat solicitarea de punere sub control judiciar a Elenei Udrea, cu interdicţie de a părăsi ţara, amintind de declaraţiile publice ale acesteia cu privire la condamnare, care, în opinia DNA, arată un dispreţ faţă de supremaţia dreptului şi, indirect, intenţia de a se sustrage procesului penal.

Potrivit sursei citate, la rândul ei, Udrea a replicat că era important să îşi expună punctul de vedere, amintind că şi Laura Kovesi a făcut declaraţii publice atunci când procurorii au cerut ca fosta şefă a DNA să fie pusă sub control judiciar.

„Opinia publică influenţează modul de soluţionare a dosarelor. Cred că aceste poziţii publice nu sunt de natură să influenţeze negativ buna desfăşurare a acestui proces, deoarece prima instanţă se pronunţase deja şi a motivat-o. Există o hotărâre a CEDO din 2015 în care se menţionează că este dreptul avocatului şi al părţii să îşi expună public punctul de vedere cu privire la soluţiile din cauză. De asemenea, există cauza Kovesi la ICCJ, care viza controlul judiciar faţă de Laura Kovesi, dosar în care Instanţa supremă a dispus revocarea măsurii controlului judiciar, deoarece doamna Kovesi era liberă să îşi exprime public poziţia cu privire la acuzaţiile care i se aduceau (…). Am avut această poziţie întrucât hotărârea de condamnare este una inumană şi nedreaptă, în condiţiile în care mi s-a aplicat o pedeapsă de 8 ani, iar limitele erau de la 3 la 12 ani. Chiar şi în condiţiile în care aş fi găsită vinovată de acele fapte, îndepărtarea mea, femeie, mamă a unui copil de 2 ani, din societate şi din viaţa copilului meu, pentru o perioadă atât de mare, ar produce efecte mai grave pentru societate decât eventualele fapte de susţinere a unui referendum din urmă cu 12 ani”, a spus Udrea.

Reamintim că Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare în dosarul finanţării campaniei din 2009, în care este inculpată alături de Ioana Băsescu şi Dan Andronic. Fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, a primit o condamnare de 5 ani cu executare, iar Dan Andronic a fost achitat. Decizia nu este însă definitivă. Detalii aici.

Articolul complet aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne