Turcia intră în lockdown 17 zile, după o explozie a numărului de infectări zilnice - în pofida vaccinării cu Sinovac

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. (Captură Foto)
A.P.
27.04.2021

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunţat, luni, o carantină de 17 zile în Turcia, care va începe joi seara, pentru a stopa un nou focar de virus Wuhan, după explozia recentă a numărului de infecţii zilnice, potrivit AFP.

„Trebuie să reducem rapid numărul de cazuri la mai puţin de 5.000 pe zi pentru a nu ajunge în urma Europei, care intră într-o perioadă de redeschidere”, a spus şeful statului turc.

Luni, Turcia a înregistrat peste 37.000 de cazuri noi de COVID-19 şi 353 de decese, după ce, la începutul lunii aprilie, a atins un record de peste 60.000 de infectări pe zi.

Magazinele şi companiile considerate neesenţiale vor fi închise în perioada anunţată, care acoperă sărbătoarea musulmană de trei zile, ce marchează sfârşitul lunii de post a Ramadanului. Cu excepţia cazurilor de forţă majoră, călătoriile între provincii vor fi interzise.

Turcia a înăsprit restricţiile pe 13 aprilie, în prima zi a Ramadanului. Măsurile adoptate au reuşit să reducă parţial rata de contaminare, dar cifrele sunt departe de obiectivul anunţat de 5.000 de cazuri zilnice.

Ankara a început în luna ianuarie o campanie de vaccinare la nivel naţional cu vaccinul chinezesc coronavac, cunoscut şi sub numele de Sinovac.

Citiți și Efectul ciudat al vaccinurilor Sinovac: Ţările care îl folosesc raportează creşterea numărului cazurilor de Covid

Până în prezent, 13,3 milioane de persoane au primit prima doză de vaccin şi 8,1 milioane ambele doze.

În ciuda programului de vaccinare, efectul stopării pandemiei se lasă aşteptat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor