Turcan, despre plecarea unor primari de la PNL la PSD: Aş putea paria că nu binele comunităţii locale îi determină să facă asta

Raluca Turcan (Facebook/RalucaTurcan)
Andrei Popescu
02.04.2024

Şefa PNL Sibiu, Raluca Turcan, a declarat, luni, pentru News.ro, că plecarea unor primari de la PNL la PSD este “o acţiune politică greşită, care slăbeşte actuala coaliţie şi pune în pericol realizarea proiectelor majore pentru ţară”.

“Plecarea unor primari de la PNL la PSD este o acţiune politică greşită, care slăbeşte actuala coaliţie de guvernare şi pune în pericol realizarea proiectelor majore pentru ţară. Fiecare primar, viceprimar sau consilier care părăseşte partidul reprezintă o lovitură la temelia stabilităţii politice şi economice pentru care ne-am aliat politic şi am decis să guvernăm împreună. Din această migraţie pierdem toţi, nu doar PNL”, a precizat Turcan.

De asemenea, Turcan a afirmat că ar putea “paria că nu binele comunităţii locale îi determină pe unii să schimbe partidul politic, chiar înainte de alegeri, ci presiunile, condiţionările şi chiar şantajul, lucruri care nu au ce căuta într-un stat membru al UE şi profund incorecte între doi parteneri de guvernare”.

În plus, şefa PNL Sibiu a mai transmis că nu ştie să existe vreo localitate din ţară unde administraţia publică locală condusă de aleşi ai PNL “să nu fi primit sprijin financiar de la Guvern pentru realizarea proiectelor de investiţii”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor