Tudorel Toader pierde şefia Universităţii A.I. Cuza din Iaşi. Se victimizează: „Am sentimentul unei 'Monstruoase coaliţii!'”

Tudorel Toader
Tudorel Toader (Epoch Times România)

Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader a pierdut competiţia pentru postul de rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC). Cel care va ocupa această funcţie este profesorul Liviu George Maha, care la cel de al doilea tur de scrutin l-a învins pe Tudorel Toader cu 487 de voturi la 233, scrie Ziarul de Iaşi.

Nemulţumit că a pierdut postul, fostul ministru al Justiţiei în perioada în care PSD a fost condus de Liviu Dragnea acuză o campanie electorală „plină de promisiuni, intimidări, neadevăruri, chiar ameninţări, pentru preluarea conducerii universităţii de către cei care cred că li se cuvine, deşi au dovedit contrariul”.

"Regret susţinerea şi încrederea acordată unora, cu agende paralele, cu multe orgolii şi lipsă de caracter. În condiţiile în care nu au contat realizările, nu au contat faptele, contând calcule, aranjamente şi angajamente, am sentimentul unei 'Monstruoase coaliţii'! Voi continua activităţile de profesor şi de avocat! Iaşi, 18 martie 2024”, a scris Toader pe Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne