Trump: "Zelenski nu este o persoană cu care să ne fie uşor să colaborăm"

Preşedintele american Donald Trump l-a descris pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski ca fiind un partener de negociere mai dificil decât liderul rus Vladimir Putin, prezentându-l ca un obstacol în calea încheierii războiului din Ucraina.
Într-un interviu acordat joi postului de televiziune ultraconservator american Newsmax, Trump a sugerat că un acord de pace ar fi posibil doar fără liderul ucrainean.
"Zelenski nu este o persoană cu care să ne fie uşor să negociem", a spus el, citat de dpa.
"Nu vrea să ajungă la o înţelegere. Spune că vrea să ajungă la o înţelegere, dar nu o face. Nu, nu sunt un mare admirator al lui Zelenski", a declarat Trump, adăugând că se aşteaptă ca războiul, care a început odată cu invazia pe scară largă a Rusiei în februarie 2022, să se încheie în curând.
De asemenea, Trump a spus că, în opinia sa, ambii lideri doresc pacea, dar că i se pare mai dificil să negocieze cu Zelenski decât cu Putin.
Trump şi Zelenski s-au ciocnit în repetate rânduri. La începutul acestei săptămâni, Zelenski şi-a exprimat dezamăgirea după ce Trump a convenit cu Moscova să permită Rusiei să furnizeze peste 300.000 de tone de motorină pe pieţele din SUA şi de pe plan mondial, în schimbul ridicării sancţiunilor.
"Este păcat că pierdem un partener puternic", i-a spus Zelenski jurnalistului britanic Piers Morgan.
Trump l-a acuzat pe Zelenski că a determinat creşterea preţurilor mondiale la petrol prin atacurile asupra rafinăriilor ruseşti. "Nu face un serviciu bun lumii", a spus preşedintele SUA, ignorând impactul major pe care îl are războiul israeliano-american împotriva Iranului asupra acestor preţuri.
Ucraina depinde în mare măsură de sprijinul SUA, inclusiv de informaţiile de securitate pentru apărarea aeriană şi de internetul prin satelit Starlink. Zelenski s-a plâns de lacunele în schimbul de informaţii şi de restricţiile privind internetul, care, potrivit acestuia, au dus la eşecul operaţiunilor cu drone ale Ucrainei.
Zelenski urmează să se alăture vineri liderilor Uniunii Europene la Bruxelles pentru discuţii privind sprijinul suplimentar acordat Ucrainei.