Transportul public din Bucureşti, paralizat. Şoferii de mijloace de transport în comun au făcut grevă

Autobuze marca Isuzu
Autobuze marca Isuzu (procuratura.md)

Bucureştenii au aşteptat zadarnic joi dimineaţă, în staţiile de autobuze, troleibuze şi tramvaie un mijloc de transport care să îi ducă unde au nevoie. Transportul public de suprafaţă din Bucureşti a fost blocat de o grevă spontană a angajaţilor STB, care au oprit lucrul. Aceştia au declanşat ieri un protest în curtea instituţiei, în care au cerut măriri de salarii şi demisia directorului general, ameninţând că dacă acesta nu demisionează sau nu e demis, ei ar putea intra în grevă, ceea ce s-a şi întâmplat.

De partea sa, directorul STB acuză liderii de sindicat că au interese ascunse şi ameninţă cu plângeri penale. Conducerea STB a mai transmis că întreruperea lucrului este o acţiune ilegală şi nu se vor plăti orele nelucrate salariaţilor implicaţi.

"De asemenea, STB SA se va adresa instanţei pentru a declara greva ilegală şi pentru recuperarea prejudiciului.Pentru a asigura continuitatea serviciului public de transport, făra a afecta călătorii în deplasările lor, STB SA a transmis o solicitare către TPBI, pentru ca în conformitate cu Contractul de delegare, să dispună, în măsura posibilităţilor, înlocuirea vehiculelor STB SA care nu sunt prezente pe linii conform programării, cu altele disponibile la ceilalţi operatori de transport din zona metropolitană.Pe această cale, ne cerem scuze pentru inconvenienţele create şi asigurăm bucureştenii că STB SA depune toate eforturile legale pentru a relua activitatea conform graficului de transport." a transmis STB

Între timp, pentru a debloca cât de cât situaţia, Metrorex a anunţat că introduce în circulaţie toate trenurile disponibile şi va circula în orele de vârf la un interval minim posibil, a anunţat compania.

La rândul său, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) a lansat apel la conducerea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) şi la salariaţii operatorului să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană, în condiţiile în care joi dimineaţă nu a fost scoase pe traseu niciun vehicul din cauza unui protest al salariaţilor.

"Având în vedere că, în dimineaţa zilei de joi, 20.01.2022, STB SA nu a scos niciun vehicul pe traseu ca urmare a unui protest al salariaţilor, TPBI face apel la conducerea şi la salariaţii operatorului să respecte prevederile legale şi, indiferent de situaţia negocierilor, să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană. Pentru situaţii urgente neprevăzute, TPBI este pregătită cu un program minimal de transport pentru operatorul STB SA, prin care să fie asigurată o treime din capacitatea normală de transport. Conform reglementărilor, TPBI a indicat în acest program traseele esenţiale şi modul recomandat de împărţire a parcului redus de vehicule, pentru ca locuitorii Capitalei să se poată deplasa către principalele puncte de interes ale oraşului şi să se menţină legăturile cu staţiile de metrou", a anunţat TPBI într-un comunicat de presă.

Potrivit reglementărilor în vigoare, oprirea totală a lucrului în situaţia actuală de stare de alertă, cu incidenţa crescută a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2, este ilegală şi produce un deserviciu uriaş populaţiei Capitalei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne