Traficul cu avioane private din SUA creşte spectaculos. Elita fuge de virus. Sau de tulburările de după alegeri

Avion privat (Pixabay)
A.P.
03.11.2020

Odată cu explozia numărului de noi cazuri de virus Wuhan din SUA, de la jumătatea lunii septembrie, care a făcut numeroşi virusologi să atragă atenţia asupra celui de-al doilea val de pandemie, traficul de avioane private a crescut, pe măsură ce oamenii bogaţi părăsesc zonele urbane refugiindu-se în comunităţi rurale, potrivit CNBC.

Datele de pe Tivoli, o platformă de plăţi online pentru avioane, colectate de firma Private Jet Card Comparisons, au arătat că zborurile cu avioane private de pe aeroportul Francis S. Gabreski din Westhampton, New York, aproape s-au triplat, crescând cu 172% în octombrie. Zborurile de pe Aeroportul Aspen din Aspen, Colorado, au crescut cu 135%, iar zborurile Vail au crescut cu 95% în cursul lunii.

Pe de altă parte, traficul de avioane private pe aeroportul Teterboro din New Jersey a scăzut cu 52% în octombrie. Teterboro este folosit de persoanele bogate pentru a zbura în New York. Zborurile private pe aeroportul districtului Westchester, un alt aeroport folosit de elite pentru a zbura în New York, au înregistrat, de asemenea, un declin pentru luna respectivă, în scădere cu 36%.

Aeroportul Midway din Chicago a înregistrat o scădere a zborurilor cu avioane private de până la 47%, în timp ce numărul zborurilor de pe Aeroportul Internaţional Dulles, cel de-al doilea cel mai aglomerat aeroport de avioane private din ţară, a fost aproape la 50% în luna respectivă.

"Pandemia de virus redesenează tiparele de zbor ale avioanelor private americane, întrucât aeroporturile din oraşele staţionare înregistrează salturi mari în trafic, în timp ce zborurile din apropierea oraşelor scad", a menţionat CNBC. Motivul este că pătura înstărită intră în panică şi încearcă să se refugieze în casele cumpărate în zonele rurale la începutul acestui an pentru a scăpa de pandemie. Acum, odată cu apariţia celui de-al doilea val de virus, aceşti oameni „fug”.

În Nantucket, Massachusetts, aeroporturile au observat o creştere de 28% în octombrie, alături de o creştere de 19% pentru regiunea Martha's Vineyard.

În afară de pandemia de virus Wuhan, elitele folosesc avioane private înainte de alegeri, moment care ar putea produce următoarea rundă de tulburări sociale în marile oraşe din SUA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor