Tenismenele Sorana Cîrstea şi Monica Niculescu, învinse în primul tur la Madrid
alte articole
Jucătoarele românce de tenis Sorana Cîrstea şi Monica Niculescu au fost învinse, duminică, în manşa inaugurală a turneului WTA de la Madrid, Mutua Madrid Open, dotat cu premii totale de 3.671.405 euro.
Cîrstea (24 ani, 27 WTA) a fost întrecută de Petra Kvitova (Cehia), a cincea favorită, cu 6-1, 5-7, 7-6 (4), după două ore şi 29 de minute. Cîrstea este condusă acum cu 4-2 de Kvitova (24 ani, 6 WTA) în meciurile directe, victoriile româncei venind în 2010, în primul tur la Copenhaga, cu 4-6, 6-2, 6-4, şi în 2013 în sferturi la Toronto, cu 4-6, 7-5, 6-2. Kvitova s-a impus în 2008, în primul tur la Budapesta, cu 6-2, 6-4, în 2010 în primul tur la Wimbledon, cu 6-2, 6-2, şi în 2012 în optimi la Roma, cu 6-2, 5-7, 6-2.
Sorana, care va fi recompensată cu 10.140 euro şi 10 puncte WTA, a pierdut primul meci la ultimele cinci turnee jucate, după ce a ajuns în sferturile de finală la Dubai.
Monica Niculescu (26 ani, 79 WTA) a fost învinsă de americanca Sloane Stephens (21 ani, 17 WTA), cap de serie nr. 16, cu 2-6, 6-3, 6-2, la capătul unui meci care a durat două ore şi 11 minute. Primul meci direct dintre cele două avusese loc în 2011, la Estoril (Portugalia), când Monica a învins cu 6-4, 6-4, în optimile de finală. Niculescu, venită din calificări, va primi un cec de 10.140 euro şi 40 de puncte WTA.
Simona Halep este singura româncă rămasă pe tabloul principal la Madrid, a patra favorită urmând să joace în primul tur cu o adversară din calificări, germanca Julia Goerges.