Tenis: Serena Williams nu se consideră cea mai bună jucătoare din istorie
alte articole
Învingătoare duminică la US Open, americanca Serena Williams a declarat că nu se consideră cea mai bună jucătoare din istorie, aşa cum o văd belgianca Kim Clijsters, proaspăt retrasă din activitate, sau belarusa Victoria Azarenka, pe care a învins-o în finala de duminică ( 6-2, 2-6, 7-5).
"Asta mi se pare ciudat. Nu mă consider cea mai mare. Sunt doar o jucătoare de tenis care face ce poate. Sunt doar Serena. Sunt o fată puţin nebună în afara terenului, simplă şi căreia-i place viaţa. Voi (ziariştii) nu aveţi ocazia să mă vedeţi în acest fel. Sunt doar Serena şi nu voi fi niciodată altcineva", a spus Williams, citată de AFP.
Întrebată dacă înfrângerea în primul tur la Roland Garros, contra franţuzoaicei Virginie Razzano, a ajutat-o să aibă o vară atât de fructuoasă, ea a răspuns: "Am fost nefericită după înfrângerea de la Paris, nu mă simţisem niciodată atât de jalnic după o înfrângere, fiindcă mai înainte de acel meci jucasem atât de bine. Sinceră să fiu, am simţit că pierd puţin din încredere după acel meci, iar apoi am avut nişte prime meciuri dificile la Wimbledon, însă am reuşit să-mi revin. Nu ştiu dacă acea înfrângere m-a ajutat sau m-a motivat, însă vreau să cred că da (...)".
Williams a vorbit şi despre colaborarea sa cu antrenorul francez Patrick Mouratoglou.
"Patrick a avut un impact pozitiv asupra vieţii mele, îmi place calmul lui, eu care sunt un pic nebună. (...) Avem o relaţie bună. Cu academia lui la Paris - unde de altfel nu trăiesc, nu pot, cu acele impozite (râsete) -, a fost bine să am şansa să schimb decorul şi să sparg monotonia la vârsta de 30 de ani. Asta m-a făcut să am şi mai multă poftă să joc", a spus ea.